MENIU

Fotografia care a îngrozit lumea şi a declanşat o operaţiune Interpol

O fotografie foarte realistă. Totuşi, nimeni nu a fost rănit în timpul realizării ei

O fotografie conceptuală realizată de o artistă care juca rolul unei moarte a stârnit o anchetă a poliţiei, potrivit Daily Mail.

Sigrid Fleckseder şi partenerul ei, Christian Thomas, au realizat mai multe fotografii ca parte a unui proiect intitulat "Cele patru anotimpuri ale morţii".

Fotografiile, foarte realiste, o înfăţişau pe Fleckseder moartă, însângerată şi pe jumătate dezbrăcată. După realizarea fotografiilor, cei doi artişti le-au pus pe un stick de memorie şi le-au lăsat la un magazin din Viena, pentru a fi printate.

Angajaţii magazinului au rămas însă îngroziţi şi convinşi că au intrat în posesia unor dovezi ale unei crime. Au anunţat, prin urmare, biroul central din Germania, care la rândul lui a anunţat Interpolul.

Sigrid Fleckseder a aflat că este sursa şi ţinta unei anchete internaţionale abia când poliţiştii au bătut la uşa ei. "Nu ştiu cine a fost mai surprins. Eu, când i-am văzut în faţa uşii, sau ei, când au văzut că sunt vie", a declarat artista, care şi-a cerut scuze pentru încurcătura creată.

Mai multe articole despre:
moarte anchetă fotografie Interpol