MENIU

Ancheta în cazul asasinării influencerul Charlie Kirk. Arma crimei a fost recuperată, iar FBI are „imagini video clare” cu suspectul, care pare a fi „de vârstă studențească”- VIDEO

FBI-ul a anunțat joi, într-o conferință de presă dedicată ultimelor detalii privind asasinarea lui Charlie Kirk, influent activist conservator și fondator al organizației Turning Point USA. Potrivit autorităților, arma folosită în atac – o pușcă cu lunetă de mare putere – a fost găsită într-o zonă împădurită, unde se crede că suspectul a fugit imediat după atac

Legiștii au identificat o serie de indicii cruciale la fața locului, respectiv o urmă de pantof și mai multe amprente corporale ce ar putea duce la identificarea autorului.

De asemenea, FBI-ul a lansat un apel către public pentru orice informație, fotografii sau înregistrări video care ar putea ajuta la identificarea autorului. Ancheta continuă, iar campusul UVU rămâne închis până pe 14 septembrie.

În cadrul briefingului, purtătorul de cuvânt al FBI a confirmat că arma folosită în atac a fost recuperată și se află în analiza experților criminaliști. „Avem dovezi fizice care ne ajută să restrângem cercul suspecților. Este o anchetă complexă, dar prioritatea noastră este identificarea și prinderea autorului cât mai curând posibil”, a declarat agentul special Robert Bohls.

SUSPECTUL PARE SĂ FIE UN TÂNĂR, POTRIVIT IMAGINILOR DIN CAMERELE DE SUPRAVEGHERE

Beau Mason, comisar al Departamentului de Siguranţă Publică din Utah, a spus că după ce a tras, trăgătorul „s-a amestecat în peisaj” şi „pare să fie de vârstă universitară”.

Noile imagini cu suspectul au rezultat peste noapte, după ce anchetatorii au studiat înregistrările disponibile de la evenimentul din campusul universitar.

Coles a precizat că FBI a primit peste 130 de ponturi, care sunt „investigate atent”.

Coles a mai spus că nu crede că publicul este în pericol, considerând atacul un „eveniment cu ţintă precisă”.

Autoritățile au precizat că au fost reținute inițial două persoane, însă acestea au fost eliberate ulterior, una dintre ele fiind acuzată doar de obstrucționarea anchetei.

Președintele Donald Trump a transmis un mesaj emoționant, numindu-l pe Kirk „o legendă” și acuzând „stânga radicală” pentru climatul

Mai multe articole despre:
charlie kirk asasinat trump fbi conservator