MENIU

Explozie cauzată de o mână criminală la un templu hindus din Germania: trei răniți

Trei persoane au fost rănite, sâmbătă, într-o explozie care ar fi fost cauzată intenţionat la un templu hindus din oraşul Essen, vestul Germaniei, informează Associated Press.

Un purtător de cuvânt al poliţiei din Essen, Lars Lindemann, a declarat că o persoană mascată ar fi părăsit locul faptei la puţin timp după explozie, produsă sâmbătă la ora locală 19.00 (20.00 - ora României), potrivit Mediafax.

Lindemann a precizat că explozia a fost "destul de violentă", iar unul dintre răniţi se află în stare gravă.

Potrivit oficialului german, explozia a fost cauzată intenţionat, dar nu există indicii că ar fi vorba de un atac terorist.

În templu ar fi avut loc anterior exploziei o nuntă, cei răniţii fiind, probabil, invitaţi la respectivul eveniment.

Mai multe articole despre:
explozie Germania templu hindus