MENIU

Donald Trump, în prima vizită internațională din noul mandat: participă la funeraliile Papei Francisc la Roma

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a decolat vineri spre Roma alături de Prima Doamnă, Melania Trump, pentru a participa la funeraliile Papei Francisc, programate sâmbătă, 26 aprilie. Aceasta este prima sa vizită externă de la revenirea la Casa Albă și vine într-un context internațional tensionat.

Avionul prezidențial este așteptat să aterizeze în capitala Italiei în jurul orei locale 22:50. Pe lângă ceremonia religioasă, Trump are în plan mai multe întâlniri bilaterale, organizate în marja funeraliilor, însă numele liderilor cu care se va întâlni nu a fost deocamdată dezvăluit. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și-a exprimat dorința de a avea o discuție directă cu liderul american în timpul vizitei la Vatican.

Omagiul adus de Trump Papei Francisc

Înainte de plecare, Trump a adus un omagiu public Papei Francisc, numindu-l „un om fantastic, care iubea lumea”, și a ordonat coborârea în bernă a steagurilor la instituțiile publice din SUA. Acest gest vine în contrast cu relația tensionată dintre cei doi, marcată de critici reciproce în trecut. În 2016, pe când Trump candida la președinție, Suveranul Pontif spunea că „o persoană care vrea să construiască ziduri și nu poduri nu este creștină”, o referire directă la politicile anti-imigrație promovate de republican.

Prezența lui Trump la funeralii marchează o schimbare de plan de ultim moment. Inițial, Casa Albă intenționa ca prima vizită externă a președintelui să fie în Arabia Saudită. Moartea Papei Francisc a determinat modificarea agendei oficiale.

Fostul președinte democrat Joe Biden și soția sa, Jill Biden, vor fi și ei prezenți la ceremonie. Spre deosebire de precedentul din 2005, când George W. Bush a călătorit împreună cu Bill Clinton și George Bush Sr. la funeraliile Papei Ioan Paul al II-lea, Biden și Trump ajung în mod separat la Vatican.

Evenimentul de sâmbătă se anunță a fi unul de amploare. Vaticanul a confirmat participarea a peste 50 de șefi de stat și guvern, dar și a mai multor capete încoronate. În acest context, Trump va participa și la o serie de reuniuni diplomatice informale, într-un moment în care politica externă americană, dominată de izolaționism și tensiuni comerciale, atrage atenția liderilor mondiali.

După Roma, președintele american are programat un turneu în Orientul Mijlociu, între 13 și 18 mai, cu opriri în Arabia Saudită, Qatar și Emiratele Arabe Unite – o vizită așteptată cu interes în contextul geopolitic actual.