MENIU

Disputa dintre primarul din Seattle și președintele Trump continuă. Edilul consideră ilegală trimiterea armatei pentru a recuceri orașul de la protestatari

primar seattle

Primarul din Seattle, democrata Jenny Durkan, susţine că ar fi neconstituţional ca preşedintele Donald Trump să trimită forţele armate pentru a elibera de protestatari un cartier al acestui oraş din statul american Washington, transmite Reuters. La o conferinţă de presă ţinută joi după-masa, Durkan nu a explicat când sau cum îi vor îndepărta autorităţile locale pe cei circa 500 de localnici înarmaţi din cartierul Capitol Hill, care au organizat o tabără improvizată, delimitată de baricade. "Este neconstituţional şi ilegal să trimiţi armata în Seattle. Nu există nicio ameninţare iminentă de invazie în Seattle", a susţinut şefa municipalităţii, aflată la primul mandat, notează Agerpres.

Activiştii au ocupat zona de luni, când poliţia a abandonat secţia locală, o decizie despre care oficialii municipali afirmă că a fost luată pentru a reduce tensiunile. Trump a declarat joi televiziunii Fox News că "nu vom permite să se întâmple asta în Seattle. Dacă trebuie să intrăm, vom intra". "Să facă asta guvernatorul. Are militari extraordinari în Gardă Naţională (...) Însă, într-un fel sau altul, se va face. Aceşti oameni nu vor ocupa o parte importantă dintr-un oraş măreţ", a insistat preşedintele. Mai multe oraşe mari din SUA au fost afectate de marşuri, manifestaţii şi violenţe de peste două săptămâni, după ce George Floyd, un bărbat de culoare în vârstă de 46 de ani, a murit în timp ce era arestat de poliţia din Minneapolis, statul Minnesota.

Mai multe articole despre:
SUA presedinte