MENIU

Decizie radicală. Țara care interzice „furtul” de mirese. De ce s-a ajuns la această măsură

Țara care interzice „furatul” miresei. Foto/Profimedia

Deși este o practică larg răspândită, „furtul” miresei va fi interzis, în Kazahstan, țară unde încă se practică așa ceva. Însă, de multe ori, astfel de acțiuni implică încălcarea inviolabilității sexuale, umilirea, privarea ilegală de libertate sau chiar sinuciderea.

"Situația este agravată de faptul că aceste cazuri sunt în mare parte latente, din cauza stereotipurilor existente care nu permit femeilor să raporteze utilizarea acestui tip de constrângere. În cele mai multe cazuri, tinerii nici măcar nu știu despre răspunderea penală. Puțini oameni își dau seama că aceasta este o infracțiune gravă, o încălcare gravă a drepturilor omului la integritate și libertate personală", se arată într-un raport al Biroului Comisarului pentru Drepturile Omului din Kazahstan.

O analiză a infracțiunilor legate de răpire a arătat că în perioada 2019 – prezent au fost înregistrate 214 infracțiuni din această categorie. În același timp, nu există statistici fiabile privind furturile fetelor în scopul căsătoriei, deoarece nu există trecută o astfel de infracțiune în Codul penal, se arată în raport.

Biroul Comisarului pentru Drepturile Omului din Kazahstan a inițiat în acest sens modificări ale legii penale menite să reducă răpirea mireselor.

"Comisarii au trimis deja o propunere de introducere în Codul penal a unui articol separat 125-1 "Răpirea unei persoane în scopul căsătoriei", care, credem noi, va avea un efect preventiv, permițând reducerea nivelului criminalității împotriva femeilor", a declarat biroul ombudsmanului într-o declarație publicată vineri.

În plus, se propune excluderea din legislația actuală a notei la articolul 125 din Codul penal (răpire), care prevede "scutirea de răspundere penală în cazul eliberării voluntare a victimei".

"Procuratura Generală a susținut propunerea Avocatului Poporului, iar modificările vor fi operate în comun în cursul activităților legislative", se arată în raport.

Mai multe articole despre: