MENIU

Cum a fost PRINS fiul unui fost demnitar din Ucraina, la graniţă. Cum vroia să intre în România

Fiul fostului preşedinte al Administraţiei Raionale de Stat Tiaciv din regiunea ucraineană Transcarpatia, Vasile Iovdi a fost prins în graniță în timp ce încerca să introducă ilegal în România o sumă de 400.000 de dolari.

Pe numele său, Mihai Iovdi, acesta nu a declarat autorităților vamale române suma pe care intenționa să o aducă în România. Totul s-a petrecut la un control de rutină de la graniță. Guvernatorul Transcarpatiei, Ghennadi Moskal a declarat că Mihai Iovdi a trecut granița ucraineano-română împreună cu soția sa, Elena, conducând o maşină Maserati, iar poliţiştii de frontieră din România au descoperit banii nedeclaraţi sub roata de rezervă din portbagaj, relatează Rador.

„Este evident că, după confiscarea banilor lui Ianukovici, foștii săi acoliții din Transcarpatia încearcă să scoată cu rapiditate banii în afara ţării, însă calculele lor sunt greșite. Sistemul de aplicare a legii în România nu se compară cu cel aplicat de vameşii ucraineni, care permit fără nicio problemă scoaterea din ţară a unor sume imense de bani. Prin urmare, cel mai probabil, cei 400.000 mii de dolari nedeclaraţi vor ajunge în bugetul de stat al României”, a declarat actualul guvernatorul al regiunii ucrainene Transcarpatia. El a mai spus că a cerut deja serviciului de securitatea ucrainean (SBU) să verifice provenința banilor.  

Mai multe articole despre:
România graniţă Mihai Iovdi