MENIU

Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică deasupra Japoniei

Kim Jong Un recidivează. Coreea de Nord a lansat, vineri dimineață, o rachetă care a traversat spațiul aerian al Japoniei, la doar trei zile după ce Consiliul de Securitate al ONU a adoptat noi sancţiuni împotriva regimului de la Phenian, anunță BBC. Reamintim că pe 3 septembrie, un cutremur de 6,3 pe scara Richter a avut loc în Coreea de Nord dupa ce Kim Jong Un a efectuat un al şaselea test nuclear.

Vineri dimineață, racheta a fost lansată de lângă Phenian, iar Japonia și-a avertizat cetăţenii să se adăpostească, în timp ce Coreea de Sud a solicitat convocarea de urgență a Consiliulu de Securitate al ONU. Între timp, Statele Unite și Coreea de Sud analizează circumstanțele în care această rachetă a fost lansată.

Acest nou test al Phenianului vine după ce, la 12 septembrie, aceeași structură ONU a adoptat în unanimitate rezoluţia înaintată de Statele Unite care prevede impunerea de noi sancţiuni împotriva Coreei de Nord, scrie Mediafax. Recent, Seulul a avertizat în privinţa unor noi teste pe care Phenianul urmează să le efectueze, iar ca reacţie, Armata sud-coreeană a desfăşurat mai multe exerciţii militare în Marea Japoniei.

Dar regimul lui Kim Jong Un a lansat amenințări ferme, mai ales în ultima săptămână. Joi, Organizaţia Comitetul de pace Coreea Asia-Pacific (KAPPC) din Coreea de Nord a cerut "anihilarea agresorilor imperialişti americani" şi transformarea Statelor Unite în "cenuşă şi întuneric". În plus, organizaţia nord-coreeană a afirmat că Japonia "ar trebui scufundată în mare de bomba nucelară a Juche", făcând referire la filozofia naţională nord-coreeană, Juche, sau bizuire numai pe forţele şi resursele proprii.

Bomba lansată pe pe 3 septembrie, de 5 ori mai puternică decât cea de la Nagasaki

Cu o săptămână mai devreme, regimul de la Phenian a efectuat cel mai mare test nuclear, care fost tratat ca o sărbătoare în Coreea de Nord. A fost al şaselea astfel de eveniment din ultimii 11 ani şi cel mai grav de până acum, spun experţii. Kim Jong Un susţine că a testat o bombă cu hidrogen, alături de care s-a fotografiat cu o zi înainte. Experţii spun că bomba testată este de cinci ori mai puternică decât cea folosită la Nagasaki, în 1945. 

Coreea de Nord a confirmat că a testat o bombă cu hidrogen. Cutremur puternic de 6,3 grade

Cel de-al şaselea test nuclear al Coreii de Nord a degajat o energie de 100 de kilotone, potrivit unor cacule matematice ale experţilor, comparativ cu prima bombă lansată în octombrie 2006, care avea mai puţin de kilotonă, potrivit unui grafic realizat de CNN

Cele şase bombe testate de Coreea de Nord. De la o kilotonă, la 100 de kilotone

Dar există și imagini de la testele nucleare. Pe 30 august, Agenția de presă nord-coreeană a dat publicității câteva imagini de la lansarea unei alte rachetei care a trecut cu doar câteva zile înainte, pe deasupra nordului Japoniei.

Racheta lansată de Coreea de Nord la primele ore ale dimineții a trecut pe deasupra Japoniei și a aterizat în mare. Armata japoneză nu a încercat să intercepteze proiectilul. Sistemul de alertare a populației a cerut însă cetățenilor să fie precauți.

În cele din urmă, racheta s-a dezintegrat în trei bucăți și a căzut în mare în largul insulei Hokkaido.

Liderul nord-coreean Kim Jong-Un a declarat că ultima lansare de rachetă a fost "prima etapă a unei operațiuni militare a Armatei Poporului din Coreea de Nord în Pacific și un preludiu semnificativ" al tirului cu rachete spre insula Guam, a relatat miercuri agenția de presă oficială nord-coreeană KCNA, citată de Yonhap.

Imagini fabuloase cu Kim Jong-un, la lansarea rachetei care a speriat lumea