MENIU

Concluzie şocantă despre zborul MH370, dispărut fără urmă. Acum s-a aflat şi e greu de crezut

Ancheta privind dispariția avionului companiei Malaysian Airlines ce efectua zborul MH370 nu a dezvăluit niciun element ce ar permite incriminarea echipajului și nicio anomalie mecanică, au anunțat experți independenți într-un raport preliminar dat publicității duminică, la un an după eveniment, informează AFP, citată de Agerpres. Raportul observă însă că un controlor de trafic malaezian dormea în timpul orelor de program, chiar în orele de după dispariţia avionului.

"Nu există niciun semn comportamental de izolare socială, de schimbare a obiceiurilor sau a centrelor de interes, de neglijență față de propria persoană, de consum de droguri sau de alcool, atât la pilot și la primul ofițer (copilot), cât și la personalul din cabină", se spune în documentul făcut public la Kuala Lumpur.

De asemenea, potrivit raportului, ancheta nu a dezvăluit nicio anomalie mecanică la avionul Boeing 777 al companiei Malaysian Airlines, dispărut de pe radare la 8 martie 2014.

Raportul observă însă că un controlor de trafic malaezian dormea în timpul orelor de program, chiar în orele de după dispariţia avionului.

Explicația cea mai credibilă avansată până în prezent de responsabili ai anchetei este că o cădere bruscă a nivelului de oxigen în aparatul de zbor i-a făcut pe membrii echipajului și pe pasageri să-și piardă cunoștința. Avionul ar fi continuat să zboare pe pilot automat, până când, rămas fără combustibil, s-a prăbușit în mare.

Premierul malaezian a recunoscut, duminică, faptul că "lipsa de răspunsuri și de dovezi materiale — cum ar fi epava avionului — este o povară suplimentară" pentru familiile celor dispăruți. Aceste familii sunt convinse, în marea lor majoritate, că Malaezia le ascunde adevărul.

Istoria aviației civile mai cunoaște un singur caz în care un avion ce transporta peste 100 de persoane a dispărut, soarta lui rămânând până acum necunoscută. Acest lucru s-a întâmplat în 1962, când un aparat de zbor al societății americane Flying Tiger Line, închiriat de armata americană, s-a volatilizat între insula Guam și Filipine, cu 107 persoane la bord.

Mai multe articole despre:
avion dispărut catastrofă Malaezia MH370