MENIU

Charlie Hebdo, controversă uriaşă: cum îl înfăţişează pe băieţelul sirian mort pe o plajă

Charlie Hebdo

Revista satirică Charlie Hebdo naște controverse printr-una din caricaturile celui mai recent număr apărut pe piață, scrie DPA. Copilul sirian de trei ani, care fost găsit mort pe plajele din Turia, în septembrie anul trecut, ar fi putut deveni un agresor al femeilor în Germania, potrivit celor de la Charlie Hebdo, caricatura generând numeroase critici în mediul online.

Caricatura este însoțită de mesajul: 'Ce ar fi devenit micuțul Aylan dacă ar fi crescut? Un tip care pipăie femeile în Germania'. Mesajul ilustrației realizate de cei de la Charlie Hebdo face trimitere la evenimentele petrecute în noaptea de Revelion în orașul german Koln, unde grupuri de bărbați, în marea lor majoritate migranți, au agresat fizic și au tâlhărit femei în apropierea principalei stații de tren din oraș.

Reacțiile pe rețelele de socializare nu au întârziat să apară în urma acestei noi caricaturi a revistei franceze. Un utilizator al Twitter, al cărui cont este Not Chris Taylor, a scris că 'Charlie Hebdo ne reamintește că este în regulă să fim rasiști dacă facem referire la satiră și invocăm libertatea de expresie".

'Sper ca într-o zi va fi război în țara voastră și veți fi nevoiți să vă părăsiți teritoriul', a scris utilizatoarea Mine Iseri, al cărui profil arăta că se află în Turcia.

Utilizatorul Claas Weinmann, în al cărui profil scrie că este reporter la cotidianul german Bild, a scris că 'desenele sunt dureroase, dar le pune o oglindă în față acelora pentru care Koln este rezultatul crizei refugiaților'. Evenimentele de la Koln și din alte orașe germane au generat o furtună politică în Germania și au amplificat tensiunile în ce privește fluxul de refugiați și migranți. Aproximativ 1,1, milioane de migranți au intrat în Germania în 2015, scrie DPA.

Mai multe articole despre:
controversă charlie hebdo aylan charlie hebdo