MENIU

Căsătorie de conveniență: un bărbat de 29 de ani s-a însurat cu fosta soacră ca să fugă din țară

O tentativă neobișnuită de a ocoli legile mobilizării militare din Ucraina a fost dejucată de autoritățile de frontieră. Un bărbat în vârstă de 29 de ani a fost reținut în timp ce încerca să părăsească țara, alături de... fosta sa soacră, cu care încheiase recent o căsătorie.

Incidentul a avut loc la punctul de trecere Mogilev-Podilskyi, iar informațiile au fost confirmate de Serviciul de Stat pentru Grăniceri din Ucraina, citat de Ukrainska Pravda.

Dragoste... cu probleme de logică

Diferența de vârstă de aproape două decenii nu a trecut neobservată de grăniceri, care au cerut detalii suplimentare despre relația dintre cei doi. Deși inițial au susținut că sunt îndrăgostiți, „soțul” și „soția” s-au încurcat în răspunsuri și au evitat întrebările de bază despre viața lor de cuplu.

În urma verificărilor, s-a constatat că femeia de 47 de ani era, de fapt, fosta soacră a bărbatului. Căsătoria fusese încheiată recent, iar scopul real era acela de a eluda interdicția de a părăsi țara impusă bărbaților aflați în vârstă de recrutare.

Ancheta penală, în desfășurare

Polițiștii de frontieră au întocmit un dosar penal în care bărbatul este acuzat de tentativă de trecere ilegală a frontierei și evitare a obligațiilor militare în perioada de mobilizare generală. În funcție de concluziile anchetei, acesta ar putea fi condamnat la o pedeapsă cu închisoarea cuprinsă între 3 și 5 ani.

Autoritățile ucrainene avertizează că, în contextul războiului în desfășurare, cazurile de tentative de evaziune militară s-au înmulțit, iar metodele utilizate de unii cetățeni devin din ce în ce mai creative – dar și riscante. Într-un alt caz recent, un bărbat din Kiev percepea până la 12.000 de dolari pentru a furniza documente false care justificau scutirea de mobilizare, invocând copii minori sau rude grav bolnave.

Căsătoriile de conveniență și falsul în documente nu doar că nu garantează ieșirea din țară, dar pot aduce sancțiuni severe în Ucraina, mai ales în condițiile unei mobilizări extinse. Autoritățile rămân vigilente și reamintesc că legea nu poate fi ocolită cu pretexte sentimentale.