MENIU

Berlinul, ACUZAT că a declarat „un război hibrid” Moscovei. Dmitri Medvedev: "Germania se comportă ca un DUȘMAN AL RUSIEI"

Dmitri Medvedev și Vladimir Putin

Fostul președinte rus Dmitri Medvedev a acuzat, duminică, Germania că poartă un „război hibrid” împotriva Rusiei, justificând astfel oprirea livrărilor de gaze către Berlin prin comportamentul „neprietenos” în mijlocul războiului din Ucraina.

Aceste declarații vin pe măsură ce relațiile dintre Germania și Rusia, deja îngreunate de conflictul din Ucraina, au devenit și mai tensionate după ce Moscova a suspendat livrările de gaze către Berlin prin gazoductul Nord Stream, relatează AFP, preluat de HotNwes.ro.

„Cancelarul german Olaf Scholz spune că „Rusia nu mai este un furnizor de energie de încredere”. În primul rând, Germania este o țară neprietenoasă, în al doilea rând a impus sancțiuni împotriva întregii economii ruse (...) și livrează Ucrainei arme letale”, a afirmat Medvedev, într-o postare pe Telegram.

"Cu alte cuvinte, ea ( Germania - n.r.) a declarat război hibrid împotriva Rusiei. Germania se comportă ca un DUȘMAN AL RUSIEI", a adăugat el. „Și acest unchi (Scholz -n.r.) este surprins că nemții au mici probleme cu gazul”, a mai spus Medvedev.

Vineri, gigantul rus Gazprom a anunțat suspendarea totală a livrărilor de gaze prin gazoductul Nord Stream, motivând o scurgere de ulei la o turbină.

Europenii, care susțin Ucraina în fața ofensivei ruse, cred că Moscova folosește acest pretext pentru a-i supune șantajului energetic pe măsură ce iarna se apropie și mai multe țări se tem de penurie.

Chiar dacă este puternic dependentă de hidrocarburile rusești, Germania „va putea face față acestei ierni”, a asigurat Olaf Scholz, subliniind că Rusia nu mai este un „furnizor de energie de încredere”.

Autoritățile ruse îi acuză pe liderii europeni că sunt responsabili pentru dificultățile de livrare a gazului, afirmând că sancțiunile impuse Moscovei pentru a o pedepsi pentru ofensiva împotriva Ucrainei au lipsit gazoductul Nord Stream de echipamente care să asigure buna funcționare a acesteia.

Liderii europeni au o gestionare „absurdă” a crizei gazelor, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. „Acești politicieni își fac cetățenii să moară din cauza accidentelor vasculare cerebrale când își văd facturile de electricitate explodând”, a glumit el.

Postarea fostului președinte Dmitri Medvedev vine după ce sâmbătă a acuzat Occidentul că „joacă șah cu moartea” prin sprijinul său pentru Ucraina, spunând că țările vestice că încearcă să profite de conflict pentru a împinge Rusia către „o nouă rundă de dezintegrare”.