MENIU

Avion prăbușit în Etiopia. Un pasager s-a filmat cu câteva minute înainte de prăbușire - VIDEO

Catastrofa aviatică de duminică a îndurerat o lume întreagă. 157 de pasageri din 35 de state și-au pierdut viața. 

Un pasager care se afla în avionul prăbușit s-a filmat în timp ce se afla în autobuz, iar postarea a ajuns pe internet. 

Autorităţile au recuperat luni dimineaţă cutia neagră a aeronavei Boeing 737 MAX 8, a companiei aeriene Ethiopian Airlines, prăbuşită duminică în apropierea oraşului Bishoftu din Etiopia.

Avionul, aflat pe rută spre capitala Kenyei, a pierdut contactul la ora 8.44 dimineaţa, la doar şase minute după ce a decolat din Addis Ababa.

Un purtător de cuvânt al companiei a declarat că există 32 de naţionalităţi diferite în rândul victimelor.

 

Ethiopian Airlines s-a alăturat mai multor companii aeriene din China şi Insulele Cayman în suspendarea avionelor de tip Boeing 737 Max 8, după accidentul aviatic în care au murit 157 de persoane, transmite The Guardian.

Dezastrul aviatic petrecut duminică este al doilea incident din ultimile patru luni în care este implicată o astfel de aeronavă. În octombrie 2018, un avion al companiei Lion Air s-a prăbuşit în mare, în apropierea capitalei indoneziene Jakarta. La bord se aflau 189 de persoane şi nu a existat niciun supravieţuitor.

Ethiopian Airlines a declarat luni că va menţine la sol flota sa de avioane 737 MAX ca o „măsură de siguranţă suplimentară”. Cayman Airways, principalul transportator al Insulelor Cayman, a declarat că va face acelaşi lucru până când va primi mai multe informaţii.

Mai multe articole despre:
video pasager avion prăbușit Etiopia