MENIU

Atenţie! Putin vrea să demonstreze că Rusia estea cea mai mare putere militară a lumii

Cea de-a 70-a aniversare a victoriei împotriva Germaniei naziste va sta sub semnul rupturii între est şi vest. Preşedintele rus denunţă chiar o campanie de distorsionare a istoriei şi ia asupra sa responsabilitatea de a explica lumii întregi cum au stat de fapt lucrurile în 1945 şi care sunt meritele Uniunii Sovietice. 30 de lideri străini ar fi confirmat prezenţa la uriaşa paradă pregătită pentru 9 mai. Printre ei niciunul din cadrul Uniunii Europene. 

Rusia se pregăteşte intens pentru festivităţile dedicate Zilei Victoriei. Izolată de marile puteri după intervenţia militară în Ucraina, Moscova încearcă să se folosească de acest prilej pentru a reaminti tuturor că de-a lungul istoriei a jucat mereu un rol important şi că, în esenţă, Europa îşi datorează liniştea Uniunii Sovietice.

Potrivit presei ruse, 30 de şefi de stat şi de guvern au răspuns invitaţiei Kremlinului la parada din 9 mai. Este vorba despre vechi aliaţi ai lui Vladimir Putin din fostele state sovietice, dar şi parteneri din America Latină. Potrivit ministrului rus de externe, la Moscova se va duce şi actualul lider nord-coreean, Kim Jong-Un, în prima lui vizită în străinătate de la instalarea în funcţie, în urmă cu trei ani.

În plus, armate din 10 ţări vor defila alături de cea rusă la Moscova. Preşedintele Consiliului European, cancelarul german şi premierul britanic au anunţat deja că vor boicota evenimentele dedicate Zilei Victoriei. Totuşi, Angela Merkel a anunţat că se va duce totuşi pe 10 mai la Moscova, pentru o altă ceremonie alături de Vladimir Putin.

Mai multe articole despre:
Rusia Putin zilele victoriei