MENIU

Atentat Ankara. NATO cere Turciei să răspundă într-un mod "proporționat" la atacurile teroriste

Secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, a declarat, luni, că NATO va ajuta Turcia dacă este necesar, în contextul dublului atentat sinucigaș din capitala Ankara, soldat cu cel puțin 97 de morți. În același timp, Jens Stoltenberg a cerut Ankarei să răspundă într-un mod "proporționat" la atacurile teroriste, deși Turcia a suferit mai mult decât oricare alt stat membru din cauza crizelor din Orientul Mijlociu, informează Reuters.

"Turcia este un aliat puternic și are a doua cea mai mare armată' din cadrul Alianței. Ei au o forță aeriană capabilă, astfel încât forțele armate turce sunt primele care reacționează, însă NATO este acolo să le ajute și să le sprijine dacă au nevoie. Turcia s-a confruntat cu mai multe atacuri teroriste. Ei (turcii) au dreptul să se apere, însă, desigur, mă aștept ca Turcia să răspundă într-un mod proporționat la aceste atacuri", a declarat Jens Stoltenberg, prezent la Adunarea Parlamentară a NATO, care are loc la Stavanger, în Norvegia.

 

Masacru în capitala Turciei. 95 de morţi și 246 de răniți după un dublu atentat cu bombă

 

Două explozii succesive s-au produs, sâmbătă, în apropierea gării centrale din Ankara, fiind vorba de un dublu atentat sinucigaș, cel mai sângeros comis vreodată în Turcia, ultimul bilanț indicând 97 de morți și 507 răniți.

Atentatul a vizat o manifestație organizată de sindicate, partide și ONG-uri apropiate cauzei kurde, pentru a denunța reluarea confruntărilor dintre forțele de securitate turce și rebelii kurzi.

Mai multe articole despre:
NATO jens stoltenberg rebelii kurzi atentat ankara