MENIU

Atacul din Tunisia. Mărturia îngrozitoare a unui turist: ”Am văzut cum a fost împușcat, pe plajă”

Un turist britanic a relatat scenele îngrozitoare din momentul în care unul dintre atacatori a început să tragă în turiștii care erau pe plajă.

”Fiul meu era în apă, iar în acel moment, eu și soția mea am început să strigăm la el, să iasă cât mai repede, iar în timp ce se îndrepta spre noi, a văzut cum cineva a fost împușcat”, scrie skynews.ro

Reamintim că un atac terorist a avut loc asupra a două hoteluri din staţiunea Sousa, Tunisia. Doi barbati înarmați, care ar fi fost deghizati în poliţişti, au intrat în hotel şi a început să tragă. 27 de turişti au fost ucişi, printre victime se numără: italieni, spanioli şi polonezi şi nemţi. MAE a informat că nu sunt victime cetăţeni români.

 ”Este un atac terorist împotriva hotelului Marhaba din Sousse”, a declarat pentru postul național de televiziune purtătorul de cuvânt al ministerului, Mohamed Ali Aroui.

Cei doi atacatori au fost ucişi.

UPDATE 16:00 MAE a trimis un comunicat realitatea.net, în care a precizat că Ambasada României la Tunis a întreprins în regim de urgenţă demersurile legale pe lângă autorităţile tunisiene competente pentru a obţine informaţii suplimentare şi pentru a verifica dacă printre victimele atentatului se află şi cetăţeni români.

”În urma atentatului care a avut loc astăzi, 26 iunie 2015, în apropierea localităţii Sousse din Tunisia, Ambasada României la Tunis a întreprins în regim de urgenţă demersurile legale pe lângă autorităţile tunisiene competente pentru a obţine informaţii suplimentare şi pentru a verifica dacă printre victimele atentatului se află şi cetăţeni români.

Până la această oră nu sunt informaţii conform cărora cetăţeni români ar fi fost afectaţi în urma acestui atentat. Verificările sunt în curs, misiunea diplomatică se află în permanentă legătură cu autoritățile locale şi este pregătită să acorde asistenţă consulară de specialitate, în limita competenţelor legale, dacă situaţia o va impune. Ambasada României la Tunis nu a primit nicio solicitare de asistenţă consulară până la această oră”, se arată în comunicat.  

UPDATE 15:36: Un turist britanic a declarat că a auzit focuri de armă de la un hotel din apropiere. Din camera sa, a văzut un bărbat înarmat, dar nu și-a dat seama dacă era unul dintre atacator sau membru al forțelor de ordine. Pe rețelele de socializare  circulă o imagine cu un bărbat care zace întins, pe plajă, lângă unul dintre cele două hoteluri, după ce ar fi fost împușcat, anunță BBC

Televiziunea de stat informase anterior că au fost trase focuri de armă pe o plajă în fața unui hotel în zona turistică Sousse, provocând un număr necunoscut de victime.

Autorităţile au confirmat că a existat un schimb de focuri între atacatori şi forţele de securitate în staţiunea tunisiană, situată la aproximativ 200 de kilometri distanţă de capitală. cei doi atacatori au fost lichidati.

În luna martie, un atac teorist asupra muzeului Bardo din Tunis s-a soldat cu 24 de morţi.