MENIU

Astăzi este cea mai tristă zi din an

Astăzi este ,,Blue Monday'', cea mai deprimantă zi din an. Numele a fost atribuit pentru prima dată acestei zile în 2005 de compania Sky Travel, în cadrul unei campanii de publicitate. Apoi, acestei date i-au fost atribuite mai multe conotaţii negative sociale: schimbarea vremii, ghinion în afaceri, despărţiri amoroase.

Pentru persoanele care preferă să vadă întotdeauna partea plină a paharului, ianuarie este luna în care oamenii îşi stabilesc obiective noi, încep o serie de activităţi interesante şi se supun unui proces de reevaluare în speranţa obţinerii unor rezultate optimiste în următoarele 12 luni, potrivit mirror.co.uk.

Însă, pentru persoanele mai puţin optimiste, ianuarie este cea mai dificilă lună a anului.

În ianuarie, organismul uman se resimte după consumul abuziv de alcool şi de ciocolată din luna decembrie, conturile bancare sunt aproape de cota de avarie din cauza cadourilor de Crăciun şi a petrecerilor de Revelion. În plus, vor mai trece câteva luni până când lumina diurnă va creşte considerabil, iar nivelurile de vitamina D din organism vor putea să se regenereze prin expunerea naturală la razele solare.

Există şi o formulă de calcul empiric pentru determinarea acestei zile speciale.

Mai multe articole despre:
null