MENIU

Aproape jumătate dintre americani cred că SUA trebuie să se implice mai puţin în afacerile mondiale

Aproape jumătate dintre americani consideră că SUA ar trebui să fie mai puţin active în afacerile mondiale, o schimbare dramatică faţă de atitudinea ce predomina după atentatele din 11 septembrie 2001, în timp ce preşedintele Barack Obama încearcă să rezolve crizele din Orientul Mijlociu şi Ucraina.

Într-un nou sondaj realizat pentru NBC News/Wall Street Journal, 47 la sută dintre cei intervievaţi au declarat că Statele Unite ar trebui să îşi reducă activitatea în domeniul afacerilor externe, faţă de 19 la sută care au afirmat că ţara ar trebui să fie mai activă. Trei din zece respondenţi au declarat că nivelul actual este unul corect.

Aceasta reprezintă o lovitură pentru modul în care americanii văd afacerile mondiale după atacurile din 11 septembrie 2001. La momentul respectiv, aproape patru din zece americani afirmau că vor să vadă un angajament mai mare al ţării lor la nivel mondial şi doar 14 la sută considerau că aceasta ar trebui să fie mai puţin activă.

Studii comparabile realizate la jumătatea anilor 1990 arătau că aproximativ o treime dintre americani credeau că Statele Unite ar trebui să îşi reducă activitatea de politică externă.

Obama, a cărui ascensiune la preşedinţie a fost construită parţial în jurul opoziţiei faţă de războiul din Irak, cunoaşte aversiunea americanilor faţă de o intervenţie sporită în străinătate. Dar în pofida deciziilor sale de a minimiza prezenţa Statelor Unite în Ucraina şi Siria, alegătorii sunt nemulţumiţi de strategia sa de politică externă.

Doar 38 la sută dintre cei intervievaţi au declarat că aprobă activitatea lui Obama pe plan extern, un minim record al preşedinţiei sale. Alţi 53 de la sută o dezaprobă, iar 9 la sută susţin că nu sunt siguri.

Interviul a fost realizat pe un eşantion de 1.000 de adulţi, în perioada 23-27 aprilie 2014.

Mai multe articole despre:
americani SUA afaceri sondaj