Angela Merkel, scădere dramatică în sondaje, din cauza politicii privind migrația
Politica privind migrația promovată de cancelarul german Angela Merkel a provocat o scădere a sprijinului public față de ea la 46%, acesta fiind cel mai mic nivel din august 2011, indică un sondaj difuzat de televiziunea ARD, transmite joi agenția DPA.
Difuzat miercuri seara, sondajul, realizat lunar de către Deutschlandtrends, care evaluează sprijinul public față de cancelarul Merkel, arată o scădere cu 12% față de ianuarie.
Potrivit sondajului, 81% dintre respondenți au afirmat că guvernul dnei Merkel nu mai controlează afluxul de 1,1 milioane de refugiați care ar fi intrat în Germania în 2015
De asemenea, 63% dintre cei chestionați sunt în favoarea unei limitări a numărului de refugiați care intră în țară în 2016, sugestie ce a provocat o controversă când a fost sugerată prima dată de către Uniunea Creștin-Socială (CSU), ramura bavareză a Uniunii Creștin-Democrate (SDU), partidul dnei Merkel.
Cancelarul se confruntă cu ample critici din cauza politicii sale de deschidere a granițelor țării pentru imigranți. Un număr crescând de politicieni — mulți dintre ei din cadrul coaliției dnei Merkel — insistă pentru controale mai stricte la frontieră și expulzarea mai rapidă a celor care nu sunt eligibili pentru dreptul la azil.