MENIU

Ambasadorul Moscovei la UE: Rusia nu intenţionează să anexeze Transnistria

Vladimir Cijov

Rusia nu are intenţia de a anexa Transnistria sau orice altă regiune din lume, a declarat, într-un interviu pentru CNN, ambasadorul rus la UE, Vladimir Cijov, care a denunţat "isteria molipsitoare" declanşată în contextul crizei din Ucraina.

"Rusia nu are intenția de a anexa Transnistria sau orice alt teritoriu din lume", a declarat ambasadorul Vladimir Cijov.
El a adăugat că Rusia nu are planuri privind o intervenţie militară în Ucraina şi nici nu intenţionează să anexeze vreun teritoriu. Întrebat despre intenţiile Rusiei privind Transnistria, diplomatul rus a afirmat că "isteria a devenit molipsitoare".

Sovietul Suprem (Parlamentul) de la Tiraspol a votat miercuri, în unanimitate, o solicitare către Duma de Stat (Camera inferioară a Parlamentul rus), Consiliul Federaţiei şi preşedintele Vladimir Putin în vederea recunoaşterii independenţei regiunii transnistrene şi alipirii la Rusia. Solicitarea a fost transmisă, de asemenea, ONU şi OSCE.

Preşedintele Vladimir Putin a fost informat în legătură cu solicitarea Tiraspolului privind recunoaşterea independenţei Transnistriei, însă nu a fost fixat un termen pentru analizarea acestei cereri, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Preşedintele Vladimir Putin a declarat, joi, că "locuitorii din regiunea transnistreană ar trebui să aibă dreptul să-şi decidă propria soartă".

În urma anexării peninsulei Crimeea de către Rusia, mai mulţi oficiali şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu tensionarea situaţiei din regiunea transnistreană, unde Rusia deţine peste 1.000 de soldaţi.

Mai multe articole despre:
UE Rusia Ucraina Transnistria Vladimir Putin