Adio, adeverințe medicale! Elevii din Republica Moldova nu mai trebuie să justifice absențele de la școală
Elevii din Republica Moldova nu mai sunt obligați să prezinte acte justificative pentru absențe, potrivit unor reguli noi adoptate în 2026. Măsura vizează copiii din ciclul primar și gimnazial și face parte dintr-un proces mai amplu de simplificare a procedurilor din sistemul de învățământ.
Decizia marchează o schimbare semnificativă față de sistemele clasice, în care justificarea absențelor era obligatorie, și vine la pachet cu o altă particularitate importantă: în Republica Moldova nu există repetenție, elevii fiind promovați indiferent de numărul de absențe sau de rezultate.
Fără adeverințe, dar cu monitorizare mai strictă
Potrivit oficialilor din Ministerul Educației și Cercetării din Republica Moldova, părinții nu mai sunt obligați să aducă documente justificative. În schimb, absențele pot fi anunțate simplu, prin telefon sau mesaj către școală.
„Elevii din clasele I–IX, care sunt în învățământul general obligatoriu, nu vor mai avea obligativitatea de a-și motiva absențele. Având în vedere că în sistemul educațional din Republica Moldova nu există repetenție, indiferent de rezultatele învățării și de numărul de absențe, elevii sunt transferați în următoarea clasă, dar aceasta nu înseamnă că noi vom încuraja absențele de la școală”, a declarat Viorica Negrei.
Autoritățile susțin că decizia a fost luată și ca răspuns la dificultățile întâmpinate de părinți, care erau nevoiți să obțină adeverințe medicale sau să se deplaseze la școală pentru justificări.
De ce a fost eliminată obligația
Oficialii explică faptul că măsura are rolul de a reduce birocrația și de a adapta sistemul la realitățile sociale.
„Vorbim despre imposibilitatea părinților de a se apropia la școală, de a merge la medic pentru a ridica un certificat. Din analiza noastră am considerat că această solicitare poate fi acceptată”, a mai precizat Viorica Negrei.
Totuși, autoritățile dau asigurări că eliminarea documentelor nu înseamnă tolerarea absenteismului. Sistemul va fi completat de mecanisme digitale de urmărire a prezenței elevilor, prin platforme precum Sistemul Informațional de Management Educațional.
Diferențe majore față de România
În România, regulile rămân mult mai stricte. Absențele elevilor trebuie motivate în baza regulamentelor școlare, iar părinții sunt obligați să depună documente justificative în termen de maximum 7 zile de la revenirea elevului la cursuri.
Motivarea se face pe baza unor documente clare, precum adeverințe medicale sau cereri scrise pentru situații speciale. Există și limite: părinții pot justifica un număr restrâns de ore fără document medical, dar nu mai mult de 20% din totalul orelor unei discipline. În lipsa acestor documente, absențele sunt considerate nemotivate, ceea ce poate avea consecințe asupra situației școlare a elevului.
O schimbare de paradigmă în educație
Modelul adoptat de Republica Moldova marchează o schimbare de abordare, punând accent mai degrabă pe monitorizare și responsabilizare decât pe sancțiuni administrative. Rămâne de văzut dacă această măsură va reduce birocrația fără a crește absenteismul, într-un sistem în care prezența la școală nu mai este condiționată de documente justificative.