MENIU

Accident cumplit în Italia: 4 morți, dintre care 3 români

Accident cumplit în Italia

Un accident rutier cumplit a avut loc, duminică noaptea în în localitatea Triestina-Portegrandi din regiunea Quarto d’Altino, Italia. Toți cei trei membrii ai unei familii de români au murit, după ce mașina în care se aflau s-a izbit frontal de un alt autoturism.

Din informațiile transmise pe presa din peninsulă, românii circulau regulamentar, într-o mașină condusă de o femeie în vârstă de 40 de ani. Pe scaunul din dreapta se afla soțul acesteia, de 45 de ani, iar pe bancheta din spate fiica celor doi, de 21 de ani.

Automobilul s-a izbit frontal de o mașină care a intrat pe contrasens. Femeia care se afla la volan, o indiancă în vârstă de 29 de ani, a murit și ea pe loc, potrivit stiridiaspora.ro.

Impactul a fost atât de puternic încât mașina românilor a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat. Celălalt autoturism s-a învârtit de câteva ori. Ambele au fost complet distruse.

Un al treilea vehicul, câteva minute mai târziu, a lovit mașina în care se afla tânăra de origine indiană. La fața locului s-au deplasat trei echipe de pompierii, ambulanțe și carabinierii. În ciuda eforturilor acestora, patru persoane au fost declarate moarte.

Conducătorul celeilalte mașini a ajuns la spital, dar nu a suferit răni grave, fiind tratat doar pentru șocul avut. 

Mai multe articole despre:
accident italia morti accident