MENIU

Ministrul Educației, ipoteze de lucru: începerea școlii cu 15 elevi în clasă, prelungirea anului școlar cu o săptămână

Anisie

Monica Anisie, ministrul Educației, a vorbit despre ipotezele de lucru și posibilitatea de a reîncepe cursurile. Unul dintre scenarii prevede ca primii elevi care revin la școală să fie cei care au de susținut examenele din anii terminali. De altfel, numărul elevilor dintr-o clasă ar putea să fie mai mic, maximum 15, astfel încă să se evite răspândirea virusului. După ordinul emis, cursurile online au devenit obligatorii. În această perioadă, elevii pot primi note care ulterior vor fi trecute în catalog, însă doar cu acordul părinților. 

Ministrul Anisie a vorbit despre posibilitatea începerii cursurilor:

„Trebuie să ne gândim întâi de toate la siguranța și sănătatea copiilor noștri când vom lua decizia revenirii la școală, trebuie să luăm și măsurile ca toți copiii să fie în siguranță. Această redeschidere a cursurilor trebuie să fie prudentă, controlată și treptată, în condiții de maximă siguranță”, a spus Anisie la o televiziune de știri.

Ministrul a comentat și posibilitatea de a începe cursurile cu doar 15 elevi în clasă:
„Ne gândim. Trebuie să luăm în calcul ideea ca prezența elevilor la cursuri să nu înrăuățească situația îmbolnăviilor. O altă variată luată în calcul este ca în primul rând să revină la școală elevii din clasele terminale, care au de susținut Bacalaureatul sau Evaluarea Națională.

În momentul în care am suspendat cursurile ne-am gândit cu precădere la acești elevi, am pregătit pentru ei și lecții online, teste de antrenament, program de teleșcoală, măsuri care să conducă la pregătirea continuă a acestor elevi care au și emoția examenului”, a spus Anisie.

Anisie e de părere că cei din Comitetul Național pentru Situații de Urgență sunt cei care ar trebui să decidă când poate începe școala.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a luat inițial decizia suspendării cursurilor și cred că e bine să precizăm că tot comitetul ne va spune când e momentul să venim la cursuri, când vom fi în siguranță. Trebuie să ne gândim la sănătatea elevilor și studenților”, a spus Anisie.

Despre posibilitatea de prelungire a anului școlar, ministrul Anisie a menționat faptul că e luată în calcul prelungirea cu o săptămână. „Toate aceste scenarii sunt în funcție de ce ne transmit specialiștii din domeniul medical. Vorbim ipotetic”, a spus ministrul.

„Ar trebui ca părinții să înțeleagă că pe primul plan trebuie să punem sănătatea copiilor” a adăugat Anisie.

“Trebuie să gândim calendarele în funcţie de data la care revenim la cursuri. Cred că este important să finalizăm acest an şcolar. Toate statele din UE caută soluţii în aşa fel încât să se încheie anul şcolar şi examenele naţionale să se realizeze, e adevărat, în condiţii diferite decât am fost obişnuiţi până acum. Însă în orice stat situaţia este specială şi şi la noi este dificil de realizat ceea ce am avut până acum, examenele naţionale pe care le organizam la anumite date. Dacă este nevoie, vom avea şi calendare diferite, dar numai dacă este nevoie”, a precizat Monica Anisie.

″În momentul în care organizăm examenul de Bacalaureat, adică ştim calendarul care va fi, atunci stabilim şi admiterea la facultate”, a afirmat aceasta, la un post de televiziune.

”Îi pot asigura pe copii că se pot înscrie şi la universităţi din străinătate, în momentul în care vom avea calendarul, îl vom face public”, a mai spus ministrul Educaţiei şi Cercetării.

 

Mai multe articole despre: