Marius Ioniță: Educația, între „austeritatea lui Bolojan” și cinismul clasei politice

 În ultima perioadă, sistemul de învățământ din România a devenit scena unui conflict deschis între viziunea de austeritate a Guvernului condus de Ilie Bolojan și realitatea dramatică din școli și universități. Ceea ce se dorea a fi o „reformă a eficienței” s-a transformat rapid într-o criză greu de gestionat, care a scos în stradă profesori, studenți și elevi.
 Educația pare să fie domeniul cel mai afectat de reducerea drastică a cheltuielilor publice. S-au tăiat fonduri destinate infrastructurii școlare și programelor de sprijin pentru elevii din medii defavorizate, se urmărește reducerea personalul administrativ, au scăzut subvențiile pentru cămine și burse, într-un moment în care costul vieții a crescut accelerat. La nivel universitar se dorește o reducere considerabilă a numărului de locuri subvenționate de la bugetul statului. 
 Dar oare nu știu politicienii că subfinanțarea atrage după sine o scădere directă a performanței? Nu știu că cei mai buni și dedicați profesori pleacă în sectorul privat? Nu văd rezultatele catastrofale de la simulări și examenele naționale? Eu zic că sunt conștienți de tot ce se întâmplă. Le pasă?...Eh, aici e problema! Dar dacă acesta este, de fapt, planul cinic al politicienilor. Dacă subfinanțarea nu este doar o eroare de calcul, ci o alegere? Poate o strategie de conservare a puterii.... 
 Dincolo de discursurile politice care să sune bine în urechile electoratului, realitatea e mult mai sumbră. Investiția în mințile cetățenilor ar putea fi privită de clasa politică actuală mai degrabă ca un risc decât ca un beneficiu. Știm cu toții că politicienii gândesc în cicluri de 4 ani. Rezultatele unei investiții masive în educație se văd peste 10-15 ani. Pentru un Guvern presat de deficite, este mult mai „rentabil” electoral să asfalteze un drum, care se vede imediat, decât să reformeze educația. Poate că o să sune dur,  dar o populație cu un nivel scăzut de educație și un grad ridicat de analfabetism funcțional este mult mai ușor de controlat prin promisiuni electorale de moment. Până la urmă, gândirea critică, produs al unei educații de calitate, este cel mai mare inamic al politicianului demagog.
Să nu uitam de tradiționalul nepotism. Într-o meritocrație reală, bazată pe un sistem de învățământ performant, funcțiile publice ar fi ocupate de cei mai capabili. Acum, „diploma” contează mai puțin decât „apropierea de partid” și permite mediocrității politice să se perpetueze și să nu fie contestată prea puternic.

Nu mai vorbim de faptul că un cetățean educat își cunoaște drepturile și taxează derapajele democratice. Așa că de ce ar vrea guvernanții să îi tragem la răspundere.
 În condițiile acestea, viitorul capătă o dimensiune și mai gravă. Vom avea o mică elită care își permite educație privată, cel mai probabil în alte țări, și o masă uriașă de oameni condamnați la joburi slab plătite și vulnerabilitate socială. Aceasta este rețeta sigură pentru tensiuni interne masive.
 Toate astea vin la pachet și cu un cost economic pe măsură.  În loc să investească acum în educație pentru a avea contribuabili calificați, statul va cheltui de zeci de ori mai mult în viitor pe ajutoare sociale pentru cei care, neavând o meserie sau competențe, nu se vor putea integra pe piața muncii automatizată a viitorului. Pentru actualul sistem, un elev care nu înțelege ce citește este un viitor alegător mai ușor de convins. Iar „lama lui Bolojan” nu taie doar cheltuieli, ci taie însăși capacitatea societății românești de a genera lideri care să înlocuiască actuala clasă politică.