Laurențiu Botin: Acidul dezoxiribonucleic
România, țara în care m-am născut este fascinantă. Nu datorită reliefului, resurselor sau poziției geografice. Nop! România este fascinantă din cauza românilor. Din cauza, da?
Căci datorită ar fi de bine. Românii, posesori ai unui ADN puternic dezvoltat, o națiune isteață în oricare domeniu, au un mod ciudat de a reacționa la apăsările istorice. Când și când, națiunea mă contrazice prin apariția unor vremelnici conducători. Ștefan, Mihai Viteazul, Mircea, mai adăugați voi. Spuneam că suntem isteți. Sărăcia perpetuuă ne-a obligat să ne adaptăm. Noi am inventat chestii la care alții nu s-au gândit vreodată. De la ciorapul de nylon al soției pe post de curea de ventilator pană la mâncatul porcului cu excepția copitelor. Ne-am descurcat. Noi știm mereu un băiat care știe pe cineva să ne instaleze un soft piratat. Ne pricepem la mecanică, electricitate și sport. La astronomie, politică și medicină. La toate, câte puțin. Știm, comentăm, dăm cu părerea. Acționăm? Aici nu prea, suntem doar la faza de dat cu părerea. Și la jelania aferentă când constatăm cu unii ne iau de papagali. Revin la ADN. Miorița, balada minune, ne spune cum ciobănașul vorbește cu oița. Aia-i spune ca vin ăia să-l omoare și ăsta se pune pe jelit. De ce oare nu a pus mâna pe bâtă să le spargă fața?
Ne-au călcat tătarii, turcii, polonii, grecii, nemții, comuniștii, mai nou, progresiștii. Ne-au umilit, jefuit, au stors tot ce se putea din mândria noastră. Ne-am descurcat, ne-am dat cu ei, am învățat să-i înjurăm în secret și să le zâmbim când ne secătuiau. Toate astea nu ar fi fost posibile dacă am fi avut în vene ADN de cuceritori.
Pe rețelele de socializare văd mii de smardoi, boșși de boșși, văd revoluționari de canapea, curajoși de tinichea, asumați neasumați și comentatori. Interacțiunea de zi cu zi, aia de salut, salut, e seacă. Ne e foame, suntem pizmași, devenim răi. Frustrați că alții au, dar nu facem nimic să avem și noi. Ăia care au să moară! Hoții! Hoții!
Acum, explicativa la rândurile astea. Voiam să spun că ar fi cazul să forțăm nițel ADN-ul asta păgubos. Prin a cere mai mult de la noi. Apoi de la alții. Să avem presiune în instalație, să batem cu pumnul în masă, să aflăm ce înseamnă puterea unui argument. Și a cititului.
Mai e ceva. Ca să reușim, ceva catene trebuie rearanjate. Temeinic.