Anca Alexandrescu: „Sistemul s-a reorientat și și-a dat seama că nu mai poate cu Europa!”
„N-am lipsit decât o săptămână, dar am văzut că a fost atâta agitație în jurul plecării mele. Adică, unii oameni, mă gândesc că sunt extrem de nefericiți cu viața lor dacă se ocupă de ce face Alexandreasca. Pleacă, unde este? A plecat pe plaja globaliștilor. A venit Alexandreasca, dar ce s-a întors? Marș! Nu mai mă plagiați că originalul e unul singur.
A fi un suveranist nu înseamnă să stai în orașele alea de 15 minute pe care le-ați gândit voi, globaliștilor. Ăștia care ne arătați cu degetul că uite suveraniștii au plecat în vacanță în Dubai...și acolo și acolo. Păi, asta trebuie să facă...un cetățean care este suveranist, care-și iubește țara trebuie să beneficieze de resursele din țara lui și să poată să plece să se plimbe peste tot. Să vadă ca să poată să facă comparație. Nu să stea închis așa cum vă doriți voi. Doar voi să plecați pe banii USAID, pe banii lui Soroș și așa mai departe. Să știți, nu numai că sunt globaliști pe acolo prin Dubai, sunt mega sugeraniști.
Ce să vedeți? Nu plătesc apa cetățenii Emiratelor Arabe, nu plătesc taxe la proprietăți, decât atunci când scriu o singură dată. Se consideră că e proprietatea lor și nu trebuie să plătească absolut nimic în plus. Apoi, 3 lei - litrul de benzină. Înțelegeți, da? Și multe, multe, alte facilități pe care le au cetățenii emiratezi. De unde? Statul din resurse, subvenționează foarte multe lucruri pentru cetățenii lor. Așa este normal...
La noi taie de la cetățenii ca să subvenționeze șmecheriile lor și furturile lor.
Am întâlnit foarte mulți suveraniști în avioanele cu care am zburat către Dubai și oameni foarte sănătoși, foarte bine educați. Niciun caz ca...am văzut domnul acela cu rinocerii. A scos o melodie nouă cu o actriță. Nu se poate difuza pe post. Adică, intelectualii creează melodii care pot fi difuzate doar între ei. Vreau să vă spun un lucru.
Nu v-am mințit niciodată și întotdeana v-am spus adevărul și în aceată perioadă am aflat niște lucruri pe care cred că ar trebui să le știți și voi...să le înțelegeți. O să explic mai multe puțin mai încolo, dar sigur...râdem de Nicușor Dan, de faptul că e observator, discutăm despre poză unde a fost făcută...cum a fost făcută. An înțeles că tanti „Păsărica” de la Antenă a fost supărată de Boddy D. Bravo, Bobby D! Ești cel mai tare! A făcut...s-a văzut clar că poza era modificată cu AI. În fine, nu mai contează. Unde a fost făcută...pe hol, înăuntru...că și-a pus șapca sub fund, că și-a pus-o pe cap...că a făcut ce a făcut. Important este, însă, că nu vizita lui Nicușor Dan sau, mă rog, deplasarea lui Nicușor Dan în America. Cât a costat avionul închiriat? Vreo 200.000 de euro? Nu știu, întreb. Aștept să ne spună. Am înțeles că după fiecare vizită vor fi transparenți cei de la Cotroceni și ne vor spune...tocmai el care făcea economii, adică să ne spună cât a dat.
Dar, știți ce este important? Nu că a fost observator...că a dat mâna, că n-a dat mâna. Eu nu-i înțeleg pe ăștia, pe domnii ăștia intelectuali, pro-europeni...care spuneau că Trump e nasol, n-are ce să caute în America. De ce pleci, Nicușoare? Acum vin și ne spun...ați văzut, mă, că a dat mâna cu Trump? Păi, cum adică? Acum e bun Trump? E ok? E în regulă că a dat mâna cu Trump? O să-i doară foarte rău ce o să se întâmple în perioada următoare pentru că am informații multe și o să vi le dau în seara asta. Mă opresc aici, punând o întrebare pe care am pus-o și pe pagina de socializare, hai să vorbesc frumos: Domnule președinte ilegitim, Nicușor Dan, îmi puteți spune, vă rog frumos în virtutea cărei legi, proceduri, și-a permis prietenul dumneavoastră din facultate, domnul Lazurca, să se prezinte în fața domnului Marco Rubio ca șef SIE? Aștept răspuns!
Ziceți de „sugeraniști”. Vă văd... totuși așa puți rușine? Adică cât o să mai folosiți aceste mizerii la adresa unor oameni care nu gândesc ca voi?
M-a făcut astăzi una, una, una... nici nu știu cine era, că nu m-am uitat, trădătoare...nu trădătoare, că nu sunt om, că n-am suflet, că nu empatizez cu ucrainienii, că s-a dus Moșteanu, s-a fotografiat în gara din Kiev, că s-a dus acolo să marcheze patru ani de la începutul războiului. Am văzut chiar că și TVR-ul, bă...
Nu vă e așa puțină rușine? Banii de la TVR sunt bani publici. Ați trimis patru oameni în frunte cu Alex Costache, omul sistemului. Că s-a dovedit. S-a dovedit că Alex Costache era jurnalistul care primea mură în gură de la Codruța Kovesi... și care era în gașcă cu toți soroșiștii. I-au trimis la Kiev să facă reportaj despre patru ani de la începutul războiului. Măi, eu mi-am propus în fiecare seară să vă arăt oamenii din România care trăiesc de pe o zi pe alta, n-au din ce să trăiască.
Astăzi o vă arăt o bătrână care își dorea o pătură. Voi mie îmi spuneți că eu nu sunt om? Păi, voi sunteți oameni? Păi, haideți să rezolvăm întâi problemele cu cetățenii români și apoi sunt de acord să rezolvăm și cu ucrainienii și cu moldovenii și cu cetățenii din Gaza. Empatizez cu ei, bineînțeles. Mă impresionează. Dar nu-i normal întâi să ne ocupăm de cetățenii noștri?
Adică voi credeți că la infinit o să acceptăm mizeria asta? Ați tăiat pensii, ați tăiat ajutoarele persoanelor cu dizabilități, le-ați luat, le-ați luat pur și simplu. Burse la studenți, la elevi, nu mai știți ce să mai tăiați. Acum am văzut astăzi la doamna avocată Elena Radu că e în dezbatere o ordonanță de urgență, auzi?
Dacă ai autorizație de construcție și nu îți construiești, nu termini construcția în perioada în care ai autorizația, dacă nu notifici primăria, chiar dacă n-ai terminat casa, o să plătești impozit.
Băi, în Dubai, ăia nu plătesc... nu taxe, nu plătesc taxe și impozite pe clădiri doar odată când o cumpără și atât că se consideră că e a ta și nu mai trebuie să-ți dau eu ție stat bani. E obligația ta că ai resurse, folosește resursele în interesul cetățenilor, nu în interesul unei găști sau la prietenii voștri politici de la Bruxelles și de la Paris.
Nu sunt de acord cu nici o țară să facem lucrul ăsta. Da, nici cu America. Să facem, dar în condițiile în care se întoarce ceva în România pentru români. Să negociați așa cum este normal.
Nici nu vă închipuiți ce trăiește familia Georgescu. Este...
Infinit mai rău decât ceea ce vedeți în aceste imagini cu hăituiala la care este supus Călin Georgescu în fiecare săptămână. Aproape fiecare zi din săptămână este ba la control judiciar, ba la o instanță, ba la altă instanță și tot așa. Au fost zile în care atunci când s-a schimbat data, ora, locul controlului judiciar, a venit poliția de câte două, trei ori la poarta lor. Oamenii ăștia au doi copii. De ce vă bateți joc de ei în halul ăsta?
Îi se mai pregătește ceva domnului Georgescu? Nu pot să spun, n-am permisiunea familiei Georgescu să vorbesc public, încă ,deja despre acest lucru. De ce? Omul ăsta n-a făcut nimic, n-a făcut decât să deschidă ochii oamenilor. Și vreau să vă mai spun ceva și o să fie una din temele emisiunii mele din această seară. De ce am spus și pe pagina mea că vor fi schimbări majore și că se vor întâmpla lucruri în perioada următoare și că sistemul s-a reorientat?
Sistemul s-a reorientat... și-a dat seama că nu mai poate cu Europa, Europa nu poate să asigure toate garanțiile și au început să-și folosească anumiți oameni, să-i trimită în America, să deschidă niște punți și au deschis. Iar noi stăm să ne certăm aici. Eu sunt georgistă, tu ești cu Simion, tu ești aurist, ba tu ești... nu știu cum așa. Ei profită de lucrul ăsta. În loc să strângem rândurile și să fim uniți, nu e nimeni perfect...
Poate că au greșit și cei care se revendică a fi georgiști și cei care se revendică a fi auriști. Dar uniți-vă, faceți pace, nu putem să-l apărăm altfel pe domnul Georgescu, nu putem să apărăm altfel țara și pe noi și nu putem să obținem ceea ce ne dorim. Adică întoarcerea la ceea ce a fost înainte de 6 decembrie 2024. Uitați-vă cât sunt de agresivi, de răi.
Își dedică toată viața, energia și banii pe care îi câștigă pentru că ei toți trăiesc într-o bulă și într-o rețea împotriva noastră. Ne jignesc, ne fac în toate felurile, ne blochează, pe artiști nu-i mai lasă să se manifeste, le taie banii, contractele. Oricine este împotriva lor și nu gândește ca ei, este o nenorocire. Vreau să înțelegeți că sistemul s-a reorientat și încearcă o șmecherie.
De asta încearcă să bage tot felul de iscoade în zona suveranistă. Și mi-am dorit în seara asta, în prima emisiune de după ce m-am întors, să-i aduc în platou aici alături de mine pe doi prieteni de-i mei, pe care după ce am plecat în vacanță, i-ați acuzat, am văzut în fel și chip...spunând că, vezi, doamne, au venit la mine în emisiune ca să... că ei, de fapt, au vrut să lucreze cu Nicușor Dan, dar nu le-a ieșit.
Că au venit la mine în emisiune ca să legitimeze, ca apoi să dea în George Simeon. Și am vrut în mod special să-i aduc în seara asta alături de mine, în platou, pe prietenii mei Nicolae Voiculeț. Bună seara! Vechi prieten al tatălui meu și un artist extraordinar și îmi asum faptul că i-am invitat în emisiune și vreau să înțelegeți că nu este vorba de dezbinare.
Sunt lucruri pe care le arătăm public și așa este normal. Și Cezar Marin, cu care mă cunosc de o viață. Bună seara, Cezar! Îți mulțumesc foarte mult! Mi-am dorit foarte mult să fiți în această seară, aici, în platou, pentru că am văzut comentariile, am văzut că s-au aruncat tot felul de acuzații la adresa voastră și am vrut în această seară să și explicați, să și arătăm noi înregistrări, dar să discutăm și soluții și situația...în care se află... tu, astăzi, Nicolae, ai fost alături de domnul Georgescu acolo, comentam înainte să intrăm în direct pe alte posturi de televiziune, spun că ați forțat ușa, că ați făcut, că ați... Minciuni, sistemul și statul paralel ăsta face, minte continuu. În platou în această seară, Roland, bună seara! Bună seara! George Scarlat - mulțumesc foarte mult!
În platou, în această seară, domnul Daniel Ghiță, mulțumesc foarte mult, un luptător și la propriu și la figurat.
Nu mai e sportul care era odată, nu mai sunt sportivii care erau odată și totul se face numai de imagine.
Să știți că înainte a zis Dan Dungaciu aici, domnul profesor, a spus înainte că, din păcate, Româmia nu mai are strategie în niciun fel de domeniu, nici măcar în sport. De asta nici nu mai avem rezultate.
Pentru mine este o minune că se mai face performanță în România în aceste condiții. De foarte mulți ani, nu doar de acum. De mulți ani de zile, pentru că eu am trăit cu un tată care toată viața a fost dedicat sportului și știu exact ce sacrificii s-au făcut în țara asta pentru a avea rezultate. Din păcate, astăzi... Păi muzica și sportul sunt ambasadorii unei țări. Am ajuns cu sportul să fie la pământ. Și muzica ați văzut acum, că se cântă tot felul de...
O să vă pun în pauză de publicitate, o să vă pun să vedeți ce creație... ăia care au creat povestea cu rinocerii, să vedeți ce nouă creație au scos. Nu pot să o arăt pe post, nu pot. Mi-a fost rușine când am auzit. Dacă aia și aia este...
Artă, ce să zic... Nu în ultimul rând, domnul Lucian Davidescu. Bună seara, domnule Davidescu!
Am și făcut un material astăzi după postarea dumneavoastră cu istoria strângerilor de mâini în România. Știți, în timp ce noi suntem ocupați să discutăm, să râdem despre fotografiile făcute cu AI, despre mâinile strânse de Nicușor Dan, pe mine m-a surprins foarte tare că ăștia care nu mai pot de grijă a mea și a noastră a suveraniștilor, ne urmăresc fiecare pas, ne jignesc, ne... în fine. Dar mă bucur.
Vă mulțumesc foarte mult că urmăriți emisiunea. Adică văd că știți toți ce fac, înseamnă că urmăriți.
Mulțumesc pentru audiență.
O să discutăm despre lucrurile acestea și despre Nicușor Dan și despre ce se întâmplă în România și despre cum încearcă... Cezar, pentru că și tu ai informații și Nicolae Voiculeț are relații foarte bune în America.
Și cred că ar trebui să începem să ne mișcăm și noi, pentru că băieții ăștia încep să penetreze la nivel foarte sus și va trebui să luăm și o atitudine.
Vreau să discutăm despre lucrurile concrete și despre ceea ce este important.”