Ana-Maria Păcuraru / Analiză: Israel vs Iran

Israel practică oficial o politică numită “nici nu confirmă, nici nu neagă” (nuclear ambiguity).

Ce știm:

            ∙           Estimări: 80-400 focoase (variază foarte mult între surse)

            ∙           Programul a început în anii ’50-’60 cu ajutor francez

            ∙           Mordechai Vanunu — tehnicianul care a dezvăluit în 1986 că Israel are arme nucleare → a fost răpit de Mossad și întemmnițat 18 ani

            ∙           Nu a semnat NPT (Tratatul de Neproliferare)

            ∙           Nu permite inspecții AIEA

Reacția comunității internaționale: …tăcere.

Iran — “Programul Pașnic”

Ce știm:

            ∙           Iran a semnat NPT — deci tehnic e obligat să nu producă arme nucleare

            ∙           Are facilități de îmbogățire a uraniului (Natanz, Fordow)

            ∙           Gradul de îmbogățire a atins 60-84% — prag militar = 90%

            ∙           A fost supus la sancțiuni economice devastatoare timp de decenii

            ∙           Acordul JCPOA (2015) → SUA s-a retras în 2018 sub Trump

Paralela Directă

|Criteriu                                                       |Israel                       |Iran                          |

|---------------------------------------|-------------------|-------------------|

|Are bombe nucleare?                               |*Da* (neoficial).     |Probabil nu încă.   |

|A semnat NPT?                                         |Nu                             |Da                          |

|Acceptă inspecții AIEA?                           |Nu                            |Parțial (forțat)        |

|Sancțiuni internaționale?                         |Niciuna                    |Masive                    |

|Sprijin occidental?                                    |Total                         |Zero                       |

|Consecințe pentru program nuclear?    |Zero                         |Colaps economic  |

Concluzia Reală

Paradoxul este flagrant:

            ∙           Iranul — care a semnat tratatul și permite (cel puțin parțial) inspecții — e tratat ca o amenințare existențială și sufocat economic.

            ∙           Israelul — care nu a semnat nimic, nu permite nimănui să verifice nimic, și are efectiv arme nucleare — e protejat diplomatic de SUA cu drept de veto în Consiliul de Securitate ONU.

Motivul real nu e proliferarea nucleară în sine — ci cine deține armele.

Dacă ar fi fost cu adevărat despre neproliferare, Israelul ar fi fost primul subiect de discuție, nu Iranul. Iranul vrea arme nucleare în principal ca descurajare — exact cum le folosesc toate celelalte țări care le dețin.

Există un singur precedent pentru o țară care a renunțat la arme nucleare sub presiune internațională: Libia (2003). Câțiva ani mai târziu, Gaddafi a fost răsturnat și ucis. Lecția nu a trecut neobservată la Teheran sau Phenian.