Șefii companiilor de stat se scaldă în lux, cu salarii de mii de euro, în timp ce românii săraci abia își duc traiul
În timp ce românii strâng cureaua și abia se mai descurcă de la o lună la alta, șefii companiilor statului se lăfăie în sume la care unii doar visează. O astfel de situație este consemnată la una dintre cele mai cunoscute și profitabile companii de stat, Nuclearelectrica, unde salariile celor din conducere se numără în mii, chiar zeci de mii de euro, potrivit Realitatea Plus.
Conform unui raport financiar al uneia dintre cele mai cunoscute și profitabile companii de stat, Nuclearelectrica, arată că directorul general Cosmin Ghiță primește o indemnizație brută lunară de aproape 54 de mii de lei, adică peste 10.700 de euro lunar.
Directorul general nu este un caz izolat. Topul veniturilor care i-ar face invidioși și pe șefi din multinaționale este complet de directorii financiari de la Nuclearelectrica.
Fiecare din cei trei a primit un salariu brut lunar de 51.000 lei, adică 10.200 de euro, potrivit Realitatea Plus.