MENIU

Încă o fabrică legendară din România pune lacătul pe poartă. În perioada de glorie avea mii de angajați

După 45 de ani de activitate, una dintre cele mai longevive fabrici din Tulcea își închidă definitiv porțile. În perioada de glorie, "Confecția" avea mii de angajați, pentru ca acum să ajungă în procedura de dizolvare voluntară.

Fondată în plin avânt socialist, în anul 1978, fabrica de confecții din Tulcea a fost, timp de aproape o jumătate de secol, unul dintre cei mai stabili angajatori . Înainte de 1990, mii de femei lucrau în acest loc, scrie Ora de Tulcea. După 1995, prin metoda MEBO (prin care angajații au devenit acționari), compania a continuat să funcționeze exemplar: contracte externe solide, disciplină financiară și o producție constantă.

În perioada de vârf, fabrica producea zilnic mii de cămăși pentru branduri de renume din Germania, Franța, Italia și Marea Britanie – inclusiv Eterna, Guy Laroche, Pierre Cardin, Bigotti și Gianfranco Ferré.

În 2023, fabrica înregistra încă rezultate pozitive, cu aproximativ 230 de angajați. Însă, în 2024, totul s-a prăbușit, după ce principalul client, o firmă germană Eterna, a întrerupt colaborarea chiar înainte de începerea unui nou sezon.

Ca urmare, din 2024 au început concedierile colective, iar începutul lui 2025 a găsit fabrica cu personal redus la minimum, doar pentru a finaliza ultimele comenzi.

Salariații vor beneficia de toate drepturile legale: concediu de odihnă pentru perioada lucrată, salarii restante, eventuale compensații prevăzute în contractele colective și ajutor de șomaj, acolo unde este cazul.

 

 

Mai multe articole despre:
Confecția Tulcea faliment se inchide disponibilizari