MENIU

Economia României dă semne de oboseală. Premierul Cîțu e optimist: „Au fost spulberate previziunile apocaliptice!”

Economia României s-a contractat cu aproape 4% în 2020

Economia românească s-a contractat cu 3,9% anul trecut, iar în ultimul trimestru din 2020 PIB-ul a scăzut cu 1,5% faţă de acelaşi trimestru din 2019, potrivit datelor semnal publicate, marţi, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Conform INS, în trimestrul IV 2020, comparativ cu trimestrul anterior, Produsul Intern Brut a crescut cu 5,3%, pe serie ajustată sezonier, iar faţă de acelaşi trimestru din anul 2019 a înregistrat o scădere cu 1,7%.

Pe serie brută, comparativ cu acelaşi trimestru din anul 2019, Produsul Intern Brut, în trimestrul IV 2020, a înregistrat o scădere cu 1,5%.

În anul 2020, comparativ cu anul 2019, Produsul Intern Brut s-a redus cu 3,9%.

"Ca urmare a revizuirii seriei brute a PIB trimestrial ca urmare a includerii estimării Produsului Intern Brut pentru trimestrul IV 2020 în seria trimestrială, seria ajustată sezonier a fost recalculată, indicii de volum fiind revizuiţi faţă de a doua variantă provizorie a Produsului Intern Brut pentru trimestrul III 2020, publicată în comunicatul de presă nr. 10 din 12 ianuarie 2021. Astfel: rezultatele trimestrului I 2020, comparativ cu trimestrul IV 2019, au fost revizuite de la 100,0% la 100,2% ; rezultatele trimestrului III 2020, comparativ cu trimestrul II 2020, au fost revizuite de la 105,8% la 106,1%", precizează INS. 

Premierul Florin Cîțu, fost ministru de Finanțe este optimist

Prim-ministrul Florin Cîţu, fost ministru de Finanţe, consideră că au fost spulberate estimările apocaliptice şi anunţă că 2021 va fi anul investiţiilor şi al reformelor.

 ”Economia României, performanţa care SPULBERĂ estimările apocaliptice!  În trimestrul IV din 2020 economia României a crescut cu 5.3%!!! O performantă fantastică. Cea mai RAPIDĂ revenire a economiei din istorie.   Am promis. Am făcut. Am avut dreptate. Revenirea economiei în V, o certitudine!   În 2020, economia României, alături de cea globală, a fost lovită de cea mai mare criză din ultima sută de ani. Cu toate acestea, s-a contractat cu DOAR 3.9%”, subliniază Cîţu.
 El afirmă că Guvernul a luat cele mai bune măsuri din punct de vedere economic şi a spulberat toate estimările apocaliptice. 
”Împreună am reuşit să redresăm economia şi să avem acest rezultat.  România a PERFORMAT în 2020 cu 5% mai bine decât estimările iniţiale şi în medie cu 2.5% mai bine decât TOATE estimările publicate de instituţiile internaţionale, CE, agenţiile de rating şi instituţiile financiare.  Nu ne oprim aici. Anul acesta este anul REFORMELOR şi al INVESTIŢIILOR. Corectăm 30 de ani de amânări şi de populism. În acest prim mandat, de 4 ani, promit să pun economia pe o traiectorie de creştere economică sustenabilă şi să creez un mediu economic în care toţi românii au şansa de reuşi”, conchide Florin Cîţu într-o postare pe Facebook.
Mai multe articole despre: