MENIU

Mitică Popescu, înmormântat cu onoruri militare la Cimitirul Bellu - VIDEO

Marele actor Mitică Popescu a fost înmormântat, vineri, la Cimitirul Bellu, lângă soţia sa, actriţa Leopoldina Bălănuţă. La înmormântare au participat colegi de scenă precum Florin Zamfirescu, Marian Râlea, Magda Catone sau Alexandru Bindea, dar și suporteri ai FC Rapid.

Militari ai Armatei Române au purtat coroane de flori trimise de Familia Rapid, UNITER, Ministerul Culturii şi Teatrul Mic. 

 

Marele actor a primit onorat cu focuri de armă, pentru că a fost decorat cu ordinul naţional „Serviciul Credincios în grad de Cavaler”, alături de alţi actori, „pentru devotamentul şi harul artistic puse în slujba teatrului românesc”, potrivit Agerpres.

 

Mitică Popescu a fost distins cu premiul UNITER pentru întreaga activitate pe 27 aprilie 2009, la cea de-a 17-a ediţie a galei Premiilor UNITER, iar în data de 14 decembrie 2009 a fost premiat la gala de decernare a premiilor Municipiului Bucureşti pentru artă şi cultură, secţiunea „Artele spectacolului”. A fost omagiat în cadrul Galei Premiilor Gopo din 25 martie 2013 cu Premiul pentru Întreaga Carieră.

Actorul a murit marţi, la vârsta de 86 de ani. Născut în Bucureşti, la 2 decembrie 1936, Mitică Popescu a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică ”I.L. Caragiale” din Bucureşti în anul 1967.

 

A realizat roluri de excepţie în spectacolele de teatru:”Cititorul de contor” de Paul Everac (1976, regia Paul Everac), ”Să îmbrăcăm pe cei goi” de Pirandello (1978, regia Cătălina Buzoianu), ”Maestrul şi Margareta” de Bulgakov (1980, regia Cătălina Buzoianu), ”Nişte ţărani” de Dinu Săraru (1981, regia Cătălina Buzoianu), ”O femeie drăguţă cu o floare şi ferestre spre nord” de Eduard Radzinski (1986, regia Dragoş Galgoţiu), ”Pescăruşul” de Cehov (1993, regia Cătălina Buzoianu), ”Cum vă place” de William Shakespeare (1996, regia Nona Ciobanu), ”Sonata fantomelor” de August Strindberg (1999, regia Cătălina Buzoianu), ”Şcoala femeilor” de Moliere (1999, regia Alexandru Dabija), ”Slugă la doi stăpâni” de Carlo Goldoni (1999, regia Mihai Constantin Ranin), ”Viitorul e maculatură” de Vlad Zografi (2000, regia Nona Ciobanu), ”Alex şi Morris” de Michael Elkin (2004, alături de regretatul Ştefan Iordache, regia Gelu Colceag) sau ”Colonia îngerilor” de Ştefan Caraman (2007, regia Nona Ciobanu).

Mitică Popescu a jucat în zeci de filme: ”Stejar, extremă urgenţă” (regia Dinu Cocea, 1973), ”Mere roşii” (regia Alexandru Tatos, 1976), „Vânătoarea de vulpi” (regia Mircea Daneliuc, 1980), ”De ce trag clopotele, Mitică?” (regia Lucian Pintilie, 1981), ”Înghiţitorul de săbii” (regia Alexa Visarion, 1981), ”Glissando” (regia Mircea Daneliuc, 1985), ”Căsătorie cu repetiţie” (regia Virgil Calotescu, 1985), „Morometii” (regia Stere Gulea, 1987), ”Secretul armei…secrete” (regia Alexandru Tatos, 1988), ”Cel mai iubit dintre pământeni” (regia Şerban Marinescu, 1993), ”Dulcea saună a morţii” (regia Andrei Blaier, 2003), ”Păcală se întoarce” (regia Geo Saizescu, 2006), ”Ticăloşii” (regia Şerban Marinescu, 2007) sau ”Umilinţă” (regia Cătălin Apostol, 2011).

A prezentat emisiunea ”D’ale lui Mitică”, una dintre cele mai longevive producţii TVR, difuzată din 2000 la postul TVR 2.

Mai multe articole despre:
mitica popescu a murit deces bellu onoruri militare