Sintagmele "Mica Unire" (1859) și "Marea Unire" (1918) mi se par nefericite și nedrepte, pentru că ele sugerează și chiar stabilesc un fel de top în Istorie - ceea ce e absurd, a argumentat Adrian Cioroianu.
 
"Unui istoric profesionist i-ar fi relativ ușor să demonstreze că, într-un fel, unirea din 1859 a fost mai greu de făcut (și de apărat) decât cele trei uniri (!) din 1918, care au fost un amestec de eroism pe frontul de luptă în 1917 și șansă geopolitică în 1918-1919.
 
Așadar, cred că noi aniversăm azi Unirea Principatelor Române, nu "Mica Unire". Inutil de precizat că, fără unirea din 1859, e greu de imaginat ce și cum mai uneam în 1918", a scris Cioroianu pe Facebook.