MENIU

Mihail Vlasov, achitat în dosarul privind Registrul Comerţului. Decizia nu este definitivă

Fostul preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Mihail Vlasov, a fost achitat de prima instanţă în dosarul privind Registrul Comerţului. El este acuzat că ar fi dat mită astfel încât Registrul Comerţului să treacă în subordinea instituţiei pe care o conducea. Decizia nu este definitivă. 

Magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti susţin că nu există probe potrivit cărora Mihail Vlasov ar fi săvârşit infracţiunea de dare de mită. Procurorii DNA pot face apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Mihail Vlasov a fost trimis în judecată de DNA în iunie 2015, pentru dare de mită. Procurorii susțin că, pe 26 februarie 2013, acesta, în calitate de președinte al Colegiului de Conducere al CCIR, i-a solicitat fostului deputat Mircea Grosaru să îi susțină interesele prin promovarea unui proiect de act normativ intitulat 'Lege privind registratorii comerciali și activitatea de înregistrare în registrul comerțului'.

"Solicitarea a fost formulată în contextul demersurilor inculpatului de a influența adoptarea unui act normativ prin care Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) să poată prelua Oficiului Național al Registrului Comerțului. Scopul determinant al acestui demers legislativ îl reprezenta controlarea veniturilor obținute din activitatea desfășurată de Registrul Comerțului.

În schimbul susținerii proiectului de lege, Vlasov i-a promis deputatului respectiv, la cererea acestuia, că îl va numi în funcția de arbitru la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă CCIR", afirmă DNA. La termenul din 7 martie Alina Gorghiu a fost audiata ca martor.

"Imi menţin declaraţia dată la Parchet. Nu ştiu cine a lucrat la acest proiect, nu ştiu cine este iniţiatorul. Pe agenda Parlamentului au mai fost două asemenea proiecte. Îl cunosc pe domnul Vlasov, îl ştiu ca preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie al României. Comunicarea cu domnia sa era una instituţională, nu vorbeam mai mult de două trei ori pe an. Am semnat susţinerea proiectului. În linii mari am citit proiectul dar nu în amănunt. Proiectul a fost respins în comisii şi în plen. Nu am urmărit îndeaproape", le-a declarat Alina Gorghiu judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti.