MENIU

Ziua sentinței în cazul fotbalistului de la Dinamo mort pe teren - Doctorița din cazul Patrick Ekeng a primit condamnare cu SUSPENDARE. Daune de 40 de mii de euro

Patrick Ekeng

La aproape cinci ani de la moartea fotbalistului camerunez Patrick Ekeng, instanța a dat luni decizia finală. Doctorița Mihaela Duță a primit o condamnare de un an și jumătate de închisoare cu suspendare, după ce a fost acuzată că nu ar fi aplicat la timp manevrele de resuscitare în cazul fotbalistului dinamovist. Ekeng a murit pe teren, pe stadionul Dinamo, pe 6 mai 2016. 

La aproape cinci ani de la moartea lui Patrick Ekeng, instanța a dat sentința finală. Un an și jumătate de închisoare cu suspendare a primit doctorița de pe ambulanță. În plus, femeia este obligată să plătească 40 de mii de euro daune către mama fotbalistului. 

Pe 5 februarie 2018, Mihaela Duţă a fost trimisă în judecată de procurorii Parchetului Capitalei pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

Patrick Ekeng a murit pe data de 6 mai 2016, după ce s-a prăbuşit pe teren în timpul meciului dintre Dinamo şi Viitorul Constanţa, fără un contact cu un adversar în prealabil. După intervenţia staff-ului medical al echipei Dinamo, s-a apelat la ambulanţă. Ekeng a primit îngrijiri pe gazon, iar apoi a fost transportat la spital, unde s-a constatat că a suferit un stop cardio-respirator. Ekeng fusese introdus pe gazon de doar şapte minute. Martorii oculari au relatat că medicul Duţă de pe ambulanţă a intervenit foarte târziu.

Mai multe articole despre:
patrick ekeng sentinta