MENIU

Zi de FOC în Parlament: Rectificarea bugetară, votată marți de aleși. Marcel Ciolacu, ultimul anunț despre pensiile românilor 

Marcel Ciolacu Foto: Inquam Photos

Marcel Ciolacu a anunţat, luni, că PSD va rămâne consecvent şi va vota în plenul reunit de marţi al Parlamentului pentru creşterea pensiilor cu 40%, conform legii. Mâine urmează să fie dat votul decisiv pentru bugetul național.

 

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului va avea loc marţi, de la ora 13.00, iar pe ordinea de zi vor fi la vot proiectele de lege care aprobă rectificarea bugetară pentru acest an.

Comisiile reunite de buget au adoptat raport de admitere cu amendamente la iniţiativele legislative.

Amendamentul PSD prin care este abrogată majorarea punctului de pensie cu 14% şi rămâne forma în vigoare de creştere a acestuia cu 40% a fost adoptat de comisii săptămâna trecută. Punctul de pensie era planificată să fie crescut, de la 1 septembrie la 1.442 lei, însă amendamentul PSD prevede că valoarea punctului de pensie va fi menţinută, cum e în prezent prevăzut de lege, la 1.775 lei. În plus, senatorii social-democrații au votat, luni, și pentru acordarea unui supliment de 500 de euro pentru profesori pe timp de epidemie COVID-19.
 
Premierul Ludovic Orban a precizat că vor avea loc negocieri în Legislativ, astfel încât rectificarea bugetară să fie retrimisă la comisii. În caz contrar, Guvernul va ataca la CCR proiectele de lege, a anunțat premierul, luni. Și liderul deputaților liberali, Alina Gorghiu a anunțat, luni, că „PNL nu va vota rectificarea în forma amendată de PSD și, cel mai probabil, aberația va fi contestată, de Guvern, la CCR”.

Marcel Ciolacu a transmis că social-democrații rămân „consecvenţi! Mâine vom vota în Parlament creşterea pensiilor conform legii!  Iohannis şi Orban au umilit destul persoanele în vârstă! I-aţi fugărit cu poliţia şi i-aţi amendat în starea de urgenţă! I-aţi ţinut la cozi în faţa spitalelor, fără acces la tratament! I-aţi ţinut fără medicamente esenţiale, aşa cum este Euthyrox, iar acum vă plângeţi că se îmbolnăvesc!  Nu le-aţi dat nicio mască din cele promise, dar îi amendaţi dacă nu au!”, a scris Marcel Ciolacu, luni, pe Facebook.