MENIU

Zeci de prefecți și subprefecți USR-PLUS, DEMIȘI de Florin Cîțu. Cine și-a pierdut funcția

Florin Cîțu. Foto: Inquam / Sabin Cîrstoveanu

14 prefecți, printre care și cel al municipiului București, Alin Stoica, și 28 de subprefecți au fost demiși de premierul Florin Cîțu. Decizia a fost publicată joi în Monitorul Oficial. 

Decizia de eliberare din funcție a prefecților și subprefecților USR-PLUS a fost luată în ședința de Guvern de joi. 

Au fost demiși prefectul municipiului București și cei din judeţele Argeş, Bacău, Brăila, Buzău, Galaţi, Gorj, Harghita, Ialomiţa, Maramureş, Suceava, Timiş, Tulcea și Vaslui.

Guvernul a eliberat din funcţie şi 28 de subprefecţi din judeţele Alba, Arad, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Caraş-Severin, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Hunedoara, Iaşi, Ilfov, Mehedinţi, Mureş, Neamţ (2), Olt, Prahova, Satu-Mare, Sălaj, Sibiu, Teleorman și Vâlcea.

Premierul a anunțat că atribuţiile prefecţilor vor fi preluate de subprefecţi.
"În şedinţa de guvern, astăzi am aprobat şi eliberări şi numiri de prefecţi. Sunt 42 de decizii, 14 prefecţi şi 28 de subprefecţi, dar M.A.I. va emite 14 ordine de ministru pentru preluarea de atribuţii. Nu numim alţi prefecţi sau alţi subprefecţi, vor fi preluate atribuţiile, situaţia rămâne aşa, exact ca la şi la secretarii de stat, nu se numeşte nimeni pe acele locuri, doar rămân posturi libere şi se preiau din atribuţii”, a declarat Cîțu la finalul şedinţei de Guvern.

Cu o zi înainte, premierul a anunțat eliberarea din funcții a secretarilor de stat. ”Vă spun care este frica mea: în momentul în care ai negociat cu AUR şi cu PSD, nu pot să am secretari de stat în ministere, pentru că eu nu ştiu ce interese vor reprezenta acolo, ale AUR, ale PSD”, a spus atunci premierul, motivându-și decizia. Declarația integrală poate fi citită AICI.