MENIU

Zeci de cazuri de miocardită la persoane vaccinate cu Pfizer, în Israel. Ce spun reprezentanții companiei

Vaccin Pfizer/BioNTech / Foto: Profimedia

Autoritățile israeliene examinează un mic număr de inflamații ale mușchiului inimii la persoane care au primit vaccinul Pfizer anti-Covid-19. Până în prezent, însă, încă nu s-a tras nicio concluzie privind o posibilă legătură între aceste inflamații și vaccinarea cu serul dezvoltat de compania americană. De altfel, reprezentanții Pfizer susțin că această problemă nu are o rată de apariție mai mare la persoanele vaccinate anti-Covid decât în cadrul populației generale.

Nachman Ash, coordonatorul măsurilor contra pademiei anti-Covid din Israel, susține că un studiu preliminar a evidențiat ”zeci de incidente” de miocardită în rândul celor peste 5 milioane de persoane vaccinate, mai ales după a doua doză.

Ash a declarat că nu este clar dacă cifra este deosebit de ridicată sau dacă există vreo legătură cu vaccinul. Cele mai multe cazuri au fost raportate la persoane cu vârste sub 30 de ani.

”Ministerul Sănătății examinează acum dacă este vorba de un exces de morbiditate (rata de îmbolnăvire) și dacă poate fi atribuită vaccinului”, a spus oficialul. Stabilirea unei legături, a explicat el, ar fi dificilă deoarece miocardita, o problemă de sănătate ce adesea se vindecă fără complicații, poate fi provocată de o mare varietate de virusuri, iar în anii anteriori au fost raportate un număr similar de cazuri.

Reprezentanții Pfizer susțin că știau ”despre faptul că în Israel au fost observate cazuri de miocardită ce au apărut, predominant, la bărbați tineri care au primit vaccinul contra Covid-19 al Pfizer/BioNTech”.

”Evenimentele adverse sunt analizate în mod regulat și în amănunt și nu am observat o rată mai mare de miocardită decât era de așteptat în populația generală. Nu a fost stabilită o legătură cauzală cu vaccinul. Nu există dovezi la acest moment care să ducă la concluzia cu miocardita este un risc asociat cu administrarea vaccinului Pfizer / BioNTech”, transmite Pfizer, potrivit HotNews.ro.

Mai multe articole despre:
israel vaccinare anticovid israel pfizer miocardita