Washington Post: Alegerile din Ungaria, ultimul pas de la democrație pe avarie la autocrație?
Aflat la putere de 8 ani, Viktor Orban este, ca longevitate, al doilea lider politic european, după Angela Merkel și pe cale să devină la fel de influent, notează un editorial al prestigioasei publicații The Washington Post. Dar cum a ajuns să se transforme liberalul de dreapta de acum două decenii într-un "democat neliberal", un populist avid de majoritate în numele apărării intereselor, tradiților și culturii națiunii sale?
"Aceste alegeri sunt probabil ultimele înainte ca Ungaria să facă saltul de la ceea ce este deja o democrație grav avariată la ceea ce politologii ar numi autocrație," notează politologul Jan-Werner Muller de la Princeton University. "Alegeri vor mai avea loc, dar o reală schimbare de putere va deveni imposibilă. Toxmai de aceea, alegerile de dumincă sunt un test daca poate fi loc pentru o autocrație în sânul Uniunii Eiuropene, un autodeclarat club al democrației."
Din 2015 încoace, niciun lider european nu a fost mai vehement si mai vocal decât Orban în discurusl antirefugiați din lumea arabă, în a transforma Islamul într-o sperietoare și o amenințare la adresa identității creștine a Europei, animând profundele sentimente de extremă dreaptă și chiar prefigurând alegerea unui demgog specializat în divizare la Casa Albă.
Premierul austriac Sebastian Kurz, adus la putere de o alianță de extremă-dreapră, a lăudat atitudinea fermă a lui Orban în chestiunea migranților. Însuși președintele Trump pare să fi preluat o întreagă pagina dintr-o carte a lui Orban când a lansat un răsunător discurs despre patria-mamă, în timpul viyitei făcute anul trecut în Polonia. De altfel și Stephen K. Bannon, un ideolog al extremei-drepte americane și fost consultant al lui Trump, l-a lăudat pe Orban ca pe un erou, "cea mai importantă personalitate politică din Europa".
De cealaltă parte, criticii lui Orban îl descriu drept un autocrat. Chiar dacă Ungaria, sub conducerea sa, e departe de a fi o dictatură militaristă, modelul democratic este clar divergent față de cel al multor altor parteneri europeni. Oponenții vorbesc despre o nouă clasă de capitalism de cumetrie, care și-a dezvolat fiefuri cu binecuvântarea lui Orban. Guvernul său a exercită un control subtil, dar dominant, asupra Justiției și a mass-media. În plus, a redus spațiul de manifestare al ONG-urilor ale căror idei și viziuni nu coincideau cu linia politică oficială.
Alți analiști îl aseamănă pe Orban cu un nomenclaturist din perioada de început a comunismului, din cauza abordării sale "paternaliste, lipsite de transparență, obsesiei față de dușmanii externi și retoricii dezbinării sociale."
"Succesul lui Orban de-a lungul anilor nu dovedește că populismul de dreapta este o forță de neoprit," notează politologul Jan-Werner Muller de la Princeton University. "Mai degrabă, victoriile sale sunt rezultatul cinismului politicii de centru-dreapta din Europa de a se distanța de ceea ce este, de fapt, o guvernare naționalist-extremistă."
Dar, cel puțin până în prezent, s-a dovedit o strategie câștigătoare, pentru că Orban își permite să bată toba unui populism de extremă-dreaptă, dar în același timp să stea la masa Uniunii Europene și să aibă aliați puternici pe întregul continent. Strategiile sale preferate sunt promovarea agresivă și emoțională a victimizării și speranței renașterii Marii Ungarii, dorința de a reda măreția națiuniii după un secole de umilințe și subjugări față de Imperiul Otoman, de învingătorii din Primul Război Mondial, de jugul sovietic și, acum, de amenințarea globalizării venite din Vest.
"L-am trimis acasă pe sultan cu armata sa, pe kaiserul habsburgic cu soldații săi și pe sovietici cu tovarășii lor," s-a lăudat Orban la un miting în fața a peste 100.000 de susținători, la Budapesta, luna trecută. "Acum îl vom trimite acasă pe Unchiul George." (miliardarul de origine maghiară George Soros, pe care Orban îl identifică drept cel mai mare dușman al țării, personajul din umbră care finanțează toate ideilie și acțiunile antiguvernamentale, ceea ce, prin extensie, "se traduce" prin incurajarea migrației și trădarea națiunii.
Ceea ce-i surprinde pe unii observatori este că toata această retorică profund contrară spiritului Uniunii Europene vine din partea unui lider a cărui țară se alimentează sățios din bani europeni. În 2016, de exemplu, Ungaria a atras 5,5 miliarde de euro, contribuind cu doar 1,2 miliarde la bugetul comunitar. Sunt banii cu care liderul de la Budapesta a finanțat uriașe proiecte publice de infrastructură și a redus șomajul. "Orban își susține războiul de independență contra Uniunii Europene cu sume uriașe oferite de UE," este de părere Peter Kreko, director al agenției de analize Political Capital. "Lenin spunea 'Capitaliști ne vor vinde frânghia cu care o să-i spânzurăm.' Acum, Uniunea Europeană nu i-o vinde, i-o dă gratis lui Orban."
În plus, prin apartenența partidul său Fidesz la grupul europarlamentar al Partidelor Populare, de centru-dreapta, Orban are argumentul unei puternice legitimițăți politice. Asta înseamnă că poate cere sprijinul unor politicieni europeni de primă mână, inclusiv din rândul aliaților la guvernare ai Angelei Merkel, care împărtășesc antipatia liderului de la Budapesta față de migranți. Tocmai această susținere în plan politic, sunt de părere analiștii, a împiedicat Uniunea Europeană să ia măsuri mai dure contra Ungariei.
Dușmanii lui Orban avertizează că guvernarea sa împinge țara pe un traseu extrem de periculos. "Se pare că adevăratul model al lui Orban este genul de regim pe care l-a avut Miklos Horthy în perioad interbelică, o dictatură suportabilă al cărei scop principal este identificarea dușmanilor, reali sau imaginari, ai țării,"este de părere profesorul Charles Gati, de la Johns Hopkins School of Advanced International Studie