MENIU

Vremea se schimbă radical! Ninsori, frig și precipitații mixte în toată țara: la munte, stratul de zăpadă va depăși 15 cm

Vremea se schimbă radical! Ninsori, frig și precipitații mixte în toată țara: noua prognoză ANM/ Foto: Profimedia

Meteorologii au emis o nouă alertă de vreme severă, astfel că România intră sub influența unui val de aer rece, care aduce ninsori în Transilvania și Moldova, dar și lapoviță, ploi și vânt puternic în restul țării. La munte, stratul de zăpadă va depăși 15 centimetri, pe creste. 

Potrivit ANM, în perioada 18 noiembrie, ora 10.00,  – 19 noiembrie, ora 14.00, vor fi precipitaţii în cea mai mare parte a ţării.

”Va ploua în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea unde se vor acumula cantităţi de apă de 20...30 l/mp. În Transilvania şi Moldova vor fi precipitaţii mixte, iar în noaptea de marţi spre miercuri (18/19 noiembrie) va ninge şi local se va depune strat de zăpadă cu grosimi de 2...6 cm şi izolat de 10...12 cm”, anunţă meteorologii, în prognoza actualizată marți dimineață, la ora 10.00.

 

Potrivit sursei citate, la munte, treptat vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă, în special pe creste unde va depăşi 15 cm.

”Local şi temporar vântul va avea intensificări pe parcursul zilei în estul, sud-estul şi centrul teritoriului, iar noaptea în regiunile sudice, cu rafale în general de 40...60 km/h”, mai transmit reprezentanții ANM.

Vremea va intra într-un proces de răcire care va continua şi pe parcursul zilei de miercuri, 19 noiembrie, când temperaturile maxime se vor situa între 4 şi 11 grade.

 

Mai multe articole despre:
vreme anm prognoza anm informare meteo racire vreme