MENIU

Vrei să ai dinţi sănătoşi? Iată ce alimente trebuie să eviţi seara

Dacă vrei să ai o dantură sănătoasă, este nevoie, în primul rând, de respectarea igienei bucale. Totuşi, e bine să se ţină cont şi de alimentele consumate, în special seara, înainte de culcare. Cariile pot să apară atunci când bacteriile din cavitatea bucală cresc nivelul pH-ului (aciditatea), iar dintele este afectat prin distrugerea substanţei dure a acestuia.

Specialiştii recomandă evitarea consumului de băuturi carbogazoase seara, deoarece acestea conţin acizi care provoacă demineralizarea şi eroziunea smalţului dinţilor, dar şi zahăr. Chiar şi băuturile îndulcite artificial, necarbogazoase, pot conţine acizi organici potenţiatori de aromă, la fel de dăunători pentru substanţa dură dentară.

De asemenea, alimentele bogate în carbohidraţi - precum paste făinoase, pâine, orez sau cartofi prăjiţi -, din cauza enzimelor din saliva, sunt transformate în zaharuri care cresc nivelul acid, potrivit csid.ro.

Alcoolul, consumat în cantităţi mari, are rolul de a inhiba secreţia salivară, producând efectul de "gură uscată". Saliva este principalul mijloc prin care se realizează curăţarea naturală a dinţilor şi a gingiilor. Cu un conţinut de peste 90% apă şi substanţe  minerale, saliva protejează ţesutul gingival moale şi măreşte rezistenţa dinţilor la apariţia cariilor prin uşoara refacere a smalţului dentar sau remineralizare.

De asemenea, evită citricele seara, dar şi fructele de pădure, atât proaspete cât şi conservate, pentru că au în compoziţie acizi.