MENIU

Vizită istorică a Patriarhului Kiril al Rusiei la București.Șeful Ortodoxiei a adus românilor un DAR

Inquam Photos / Alexandru Busca
<p>Inquam Photos / Alexandru Busca</p>
Kirill al Rusiei

Moment istoric pe aeroportul Henri Coandă din București, unde a aterizat în această după-amiază, Patriarhul Kiril al Moscovei şi al întregii Rusii, şeful celei mai mari Biserici Ortodoxe din lume. Aceasta este prima vizită a unui patriarh rus în România dupa Revoluție. 

Patriarhul Daniel i-a urat bun venit în România.

"Ne bucurăm că ați răspuns invitație noastre de a comemora pe apărătorii și ocrotitorii ortodoxiei din timpul comunismului. Cei care au mărturisit credința ortodoxă uneori cu prețul vieții lor.
Ne bucurăm că venind în România pentru această comerare ne-ați adus un mare dar: Moaștele Sfintelui Serafim de Sarov, care este cunoscut nu numai în Rusia, ci și în întreaga ortodoxie.
Ne rugăm la Sfântul De Sarov și Cuviosul Dimitrie cel Nou, ca vizita Preafericirii voastre să fie una binecuvântată și binecuvântătoare."

Patriarhul Kiril al Rusiei a venit cu un cadou, iar la aeroport a ținut un scurt discurs

"Preafericirea voastră, dragi frați și surori sunt bucuros să pășesc pe pământul României.
Am mai fost în România, dar acest lucru s-a întâmplat în secolul trecut.

Am onoarea să îl felicit la Bucureşti pe fratele meu Părintele Patriarh Daniel, cu ocazia a 10 ani de la botezarea lui ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

Această zi este apropiată de ziua Sf Dimitrie cel Nou și sunt bucuros să aduc o părticică din moaștele cuviosului Serafim de Sarov, unul dintre cei mai iubiți sfinți din Rusia. Sfinții din Rusia și Sfinții din România sunt Sfinții noștri comuni. Valorile ortodoxiei sunt comune pentru români, pentru România, pentru ruși și pentru Rusia și pentru toți ceilalți ortodocși. Noi ortodocșii care trăim în țări diferite trebuie să ținem minte că avem valori comune, avem un sistem al vieții comun și înseamnă că avem un potențial extraordinar.", a spus patriarhul Kiril.

SURSA FOTO: Inquam Photos / Alexandru Busca

 

Preafericitul Kiril va fi întâmpinat de un sobor de preoți și pelerini din România la Palatul Patriarhal.

Patriarhul Kiril va participa la manifestările religioase dedicate Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, care au început marţi, când moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou şi ale Sfântului Ierarh Nectarie au fost depuse la noul baldachin de pe Colina Patriarhiei.

Joi, de la ora 17.00, va avea loc procesiunea "Calea Sfinţilor", care urma să aibă loc marţi, dar a fost amânată din cauza ploii. În timpul acesteia, pe lângă icoana şi moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou, un fragment din lemnul Sfintei Cruci, icoana şi moaştele Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, va fi purtată şi icoana Sfântului Serafim de Sarov.

Potrivit Patriarhiei Române, Patriarhul Moscovei va aduce din Rusia un fragment  din moaştele Sfântului Serafim de Sarov, care va fi aşezat pentru închinarea pelerinilor de pe Colina Patriarhiei şi apoi va fi oferit comunităţii ortodoxe ruse arondate Bisericii Sfântul Nicolae - Tabacu din Capitală.