MENIU

Virgil Popescu: „Racordurile la reţelele de gaze naturale şi energie electrică de la reţea până la limita de proprietate sunt GRATUITE”

Virgil Popescu

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunţat că racordurile la reţelele de gaze naturale şi energie electrică de la reţea până la limita de proprietate este gratuit în prezent. Oamenii au obligaţia cheltuielilor doar pentru racordul de la limita de proprietate.

„Legea a fost modificată la finalul anului trecut în aşa fel încât racordurile la energie electrică şi la gaze naturale devin gratuite, în sensul în care acest racord nu mai este plătit de la conductă până la poartă.

Am dreptul să mă racordez de la conducta din stradă până la limita de proprietate, este gratuit, nu mai există tarif reglementat pentru această racordare”, a explicat Virgil Popescu, marţi seară, la un post TV.

Acesta a menţionat că furnizorii sunt obligaţi să facă racordul în 90 de zile de la menţinerea autorizaţiei de construcţie.

„Racordul e gratuit pentru om, dar se recuperează, se socializează în tariful de distribuţie pentru că toate investiţiile care se fac în reţea se regăsesc în acel tarif de distribuţie", a mai spus ministrul.

Mai multe articole despre:
virgil popescu ministerul energiei