MENIU

Vine un ciclon peste România. Urmează un nou val de FRIG și ninsori

Ciclon 20 ianuarie

Viscolul şi vântul puternic vor continua să facă probleme şi în orele următoare, în special în zonele montane. Rafelele vor depăşi 80 de kilometri pe oră şi vor viscoli ninsoarea. Iar de săptămâna viitoare ne aşteaptă un nou val de frig.

Meteorologii vorbesc de un ciclon mediteranean care va aduce temperaturi negative ziua, iar gerul se va instala noaptea în mai toate regiunile.

"Avem un semnal pe care tot îl vedem, de formare a unui ciclon, undeva în zona Mediteranei și care urmează să afecteze începând de duminică seara până luni în special regiunile sudice, de data aceasta purtem vorbi izolat și de niște cantități de și precipitații sub formă de ninsoare", declarat la Realitatea TV Mihai Timu, meteorolog ANM.

"Am mai avut un puseu săptămâna asta, la început răcirea aceea destul de evidentă, cu zăpadă, dar care s-a topit destul de repede, astăzi ajungem la 10 grade în Capitală", a explicat meteologul ANM.

Sâmbătă, în jumătatea de sud-est a ţării, înnorarile vor deveni persistente, iar precipitaţiile se vor semnala pe arii extinse; în Muntenia şi Dobrogea acestea vor fi în general moderate cantitativ, ploaie la începutul intervalului, ce se va transforma în lapoviţa şi ninsoare în ultimele ore ale intervalului.

Va ninge şi în zona montana, în special în Carpaţii de Curbura şi în estul Meridionalilor. În Oltenia vor fi mai ales ploi, iar în sudul şi centrul Moldovei precipitaţii slabe, mixte.

Izolat vor fi condiţii de polei. În restul teritoriului cerul va fi temporar noros şi va ninge slab local în nord-vest. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime, mai ridicate decât în mod normal, vor avea valori ce se vor încadra între -1 şi 7 grade.

București

Cerul va fi mai mult noros şi vor fi precipitaţii moderate cantitativ, mai ales ploaie în cursul dupa-amiezii, iar catre finalul intervalului predominant ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat. Regimul termic va fi în continuare caracterizat de valori mai ridicate decât cele obişnuite în aceasta perioada din an, cu o maxima în jurul a 4 grade.

Vreme pe 2 zile

Duminică, cerul va fi mai mult noros, iar aria precipitațiilor, în extindere din orele după-amiezii dinspre sud-vest, va cuprinde treptat majoritatea zonelor. La început vor fi și ploi sau lapoviță, apoi incepind cu orele serii vor fi tot mai mult ninsori.

Vântul se va intensifica mai întâi în vest-sud-vest și la munte, iar spre seara in toata tara dar în special în regiunile sud-estice, unde se creaza conditii de viscol. Temperaturile maxime se vor încadra între –2...-1 grad in depresiuni si in Moldova și 5-6 grade in sudul Banatului.

În Bucuresti, cerul va fi mai mult noros, iar în cursul serii vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare și vântul se va intensifica. Dimineata, -2...-1 grad si la amiaza, in jur de 2 grade.

Luni, in estul și în sud-estul țării, mai ales în prima parte a zilei va continua să ningă, iar vântul va avea intensificări cu viteze mai mari în estul Munteniei și în Dobrogea, unde rafalele vor depăși 60 km/h și va fi viscol. În restul teritoriului, cerul va fi variabil spre senin, iar vântul slab până la moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între –4...-3 grade in depresiuni și 5 grade la Tg Jiu si Rm. Vâlcea.

În Bucuresti, innorările vor persista în prima parte a zilei când va mai ninge, iar vântul va avea intensificări. Apoi cerul se va degaja, vântul va sufla slab până la moderat. Dimineata, -2...-1 grad si la amiaza, 1...2 grade.

Mai multe articole despre:
meteo ciclon vremea