MENIU

VIDEO. Elevă lovită cu bestialitate de nişte colege, în pauza de ţigară: "Te desfigurez"

O elevă a fost bătută crunt de nişte colege. 

O nouă înregistrare postată pe rețelele de socializare arată violența din școli. O elevă din clasa a IX-a a fost lovită cu bestialitate de către niște colege, chiar în curtea liceului, sub privirile impasibile ale altor elevi ieșiți în "pauza de țigară", scrie reporterntv.ro

Incidentul a avut loc în urmă cu câteva zile la Colegiul "Alexandru cel Bun" din localitatea suceveană Gura Humorului. În imagini se vede cum adolescenta este trântită la pământ și lovită fără milă de câteva colege.

Norocul ei a fost că un băiat a intervenit și a scos-o din mâinile celorlalte fete furioase, dar se pare că acest lucru nu îi aduce liniștea pentru că una dintre bătăușe a început imediat să o amenințe. "Crucea mă-**! Te desfigurez".

Mama elevei bătute a sesizat conducerea școlii și este decisă să își mute fata la un liceu din Suceava.