MENIU

Victorie la Curtea Europeană de Justiţie în cazul cuplului gay Coman-Hamilton

Victorie la Curtea Europeană de Justiţie în cazul cuplului gay Coman-Hamilton

Victorie la Curtea Europeană de Justiţie în cazul cuplului gay! După o luptă de câţiva ani, soţii Coman-Hamilton au primit veşti importante din Luxemburg. Curtea Europeană de Justiţie a concluzionat că familia dintre doi cetăţeni europeni ar trebui recunoscută pe tot teritoriul Uniunii. Este concluzia avocatului general, urmând ca judecătorii Curţii Europene de justiţie să ia şi o decizie în acest caz. 

La aproape cinci ani de când duc lupta în instanţă pentru recunoaşterea familiei, soţii Adrian Coman şi Robert Clai Hamilton obţin o primă victorie la Curtea Europeană de Justiţie. 

"Este foarte încurajatoare. Soţii de acelaşi sex, căsătoriţi într-un stat în care căsătoria este permisă legal, să beneficieze de aceleaşi drepturi egale cu soţii de sex diferit, căsătoriţi în România sau în alte state", spune Iustina Ionescu, avocatul cuplului.

"Un alt punct de vedere care, de regulă, e luat în considerare de completul care judecă procesul. În Europa, în general, s-a acceptat căsătoria între persoane de acelaşi sex prin hotărâri judecătoreşti, şi nu prin legi", spune Augustin Zegrean, fost preşedinte CCR.

Avocatul general, cel care analizează toate argumentele prezentate într-o speţă, a concluzionat că acest drept aparţine cetăţenilor europeni, oriunde s-ar afla în Uniune.

"Această opinie merge chiar puţin mai înainte decât am fi putut să sperăm noi şi propune Curţii această idee, ca să existe o formă de protecţie juridică, cum ar fi parteneriatul civil", mai spune avocatul Iustina Ionescu.

"Nu putem să ne punem împotriva mersului lumii. Tot mai multe state au acceptat deja căsătorii între persoane de acelaşi sex. Am putea să vedem cupluri gay din România care se căsătoresc în America, Belgia sau Olanda şi apoi să ceară recunoaşterea familiei fiind cetăţeni europeni. Sigur că da. Asta va fi consecinţa, prima consecinţă", mai spune Zegrean. 

Adrian Coman şi Robert Clai Hamilton s-au căsătorit în 2010, în Bruxelles. Aceştia au cerut ca uniunea lor să fie recunoscută şi pe teritoriul României, fiind vorba despre cetăţeni europeni cu drepturi egale. O decizie favorabilă a Curţii Europene de Justiţie ar determina România să acorde cuplurilor de acelaşi sex drept de şedere şi de muncă.