MENIU

Viața în Turcia, la o lună de la cutremurul devastator. Peste 2 milioane de oameni au rămas pe drumuri - mărturii cutremurătoare

Turcia, lovită de un cutremur de 7,4 grade / Foto: Arhivă Profi Media

Imagini dezolante din Turcia și Siria, țările afectate cel mai rău de seismele nimicitoare. Orașe întregi de corturi au fost ridicate de autoritățile de la Ankara, dar condițiile de viață sunt extrem de precare. Oamenii au ajuns să trăiască și să mănânce pe stradă, printre dărâmături.

Mii de corturi au fost ridicate în orașele care au devenit ruine după cutremurele care s-au declanșat după 6 Februarie în Turcia și Siria. Oamenii nu vor să își părăsească locul unde se afla casele lor de frica hoților. Ei spun că toate lucrurile lor de valoare încă se află printre dărâmături.

"Bunurile mele de valoare sunt acolo, hoții se plimbă peste tot, chiar dacă poliția încearcă să îi țină la distanță de aici. Sunt o mulțime de hoți, cum pot să plec?", spune un localnic. 

Utilajele care trebuie să elibereze orașele de moloz sunt insuficiente. Chiar dacă a trecut mai bine de o lună de la producerea primului mare seism, clădiri dărâmate încă sunt neatinse de muncitori.

O soluție găsită de autoritățile turce pentru cei care au rămas fără case este găzduirea în trenuri. Oamenii sunt resemnați pentru că măcar pot să aibă un acoperiș deasupra capului și nu stau în bătaia vântului și în ploaie.

"Am refuzat corturile pentru că sunt reci și acest loc este ferit de vântul puternic", explică un altul. 



Autoritățile de la Ankara promit un plan de reconstrucție a zonelor devastate, problema este că va dura foarte mult timp. 

Mai multe articole despre:
turcia cutremur turcia oameni strada corturi