MENIU

Viaţa FABULOASĂ a celei mai bogate femei din Marea Britanie - nu-i DELOC aşa cum îţi închipui!

Kirsty Bertarelli a fost numită, din nou, cea mai bogată femeie din Marea Britanie pentru anul 2017, scrie The Independent. Are o avere de 11 miliarde de lire sterline, a fost Miss Marea Britanie şi e autoarea unui hit muzical. Acum, la 40 de ani, vrea să facă senzaţie cu vocea sa.

Kirsty Bertarelli este soţia celui mai bogat om din Elveţia, Ernesto Bertarelli, mama a trei copii şi, mai nou, o cântăreaţă aspirantă.

Kirsty Bertarelli s-a născut într-o bogată familie britanică, ceea ce nu a împiedicat-o ca, la 17 ani, să fie descoperită ca model şi să participe la Miss Marea Britanie, concurs pe care l-a şi câştigat. A devenit apoi compozitoare, fiind cea care a scris unul dintre cele mai populare hit-uri ale grupului britanic All Saints, Black Coffee.

L-a cunoscut apoi pe soţul său, elveţianul Ernesto Bertarelli, s-au căsătorit şi au devenit părinţii a trei copii. Acum, la puţin peste 40 de ani, Kirsty vrea să devină interpretă - a cântat deja în deschiderea concertului solistului Simply Red, Mick Hucknall şi a cântat şi pentru prinţul şi prinţesa de Monaco.