MENIU

Veste nesperată pentru medicina mondială! S-a inventat un tratament REVOLUȚIONAR pentru HIV

Primul test pentru HIV care poate fi făcut acasă. Funcționează pe baza unei probe de salivă

Cercetătorii de la grupul farmaceutic francez Sanofi și de la National Institutes of Health (NIH) din Statele Unite au dezvoltat un triplu antiretroviral, despre care specialiștii au spus că reprezintă un medicament extrem de promițător în prevenirea și tratarea HIV, virusul care declanșează SIDA.

Noul tratament, prezentat pe larg miercuri în revista americană Science, a permis protejarea unui grup de maimuțe împotriva virusului imunodeficienței simiene (VIS) și contra unor tulpini ale virusului imunodeficienței umane (HIV). Acest antiretroviral "cu trei capete" a oferit o protecție mai bună decât toți ceilalți anticorpi testați până în prezent, neutralizând 99% din peste 200 de tulpini diferite de HIV-1, au precizat creatorii medicamentului. Noul agent a fost testat, de asemenea, pe celule umane în laborator, scrie Agerpres.

Acești anticorpi au fost produși grație ingineriei genetice, pentru a detecta și a neutraliza simultan mai multe ținte infecțioase.

"Spre deosebire de anticorpii naturali, acest triplu antiviral lovește ținte infecțioase multiple, fiind conceput într-o singură moleculă", a explicat Gary Nabel, director de cercetări științifice și director general adjunct al grupului Sanofi și coordonatorul principal al studiului.

"Combinația de terapii și-a arătat deja eficiența împotriva HIV și a cancerului", a mai spus același expert în virusologie.

Marea diversitate genetică a HIV constituie principala dificultate pentru a produce anticorpi capabili să combată eficient pandemia actuală, au explicat autorii studiului.

Mai multe articole despre:
tratament francezi HIV promitator