MENIU

Veste excelentă pentru angajați. Tichetele de masă ar putea ajunge la valoarea de 13 lei

Tichete de masă, în portofel electronic

Valoarea nominală a unui tichet de masă va putea fi de cel mult 13 lei, faţă de 9,41 lei cât este în prezent, potrivit unei propuneri legislative depusă la Senat.

Proiectul a fost iniţiat de 59 parlamentari PSD, PNL şi UDMR şi modifică Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă.

Potrivit prevederilor proiectului, 'valoarea nominală a unui tichet de masă nu poate depăşi suma de 13 lei, la data aplicării prevederilor prezentei legi', scrie Agerpres.

'Valoarea actuală a unui tichet de masă de 9,41 de lei (înainte de impozitare) nu este suficientă pentru a cumpăra o masă de prânz, în condiţiile în care valoarea medie a unei mese de prânz este de 13 lei, iar în zone cu economie precară, cea mai ieftină masă de prânz costă 10 lei (în sistem de catering, nu la restaurant).

Un număr mare de angajaţi se află în imposibilitatea de a avea o masă adecvată în timpul unei zile de lucru, fie ca urmare a programului de lucru încărcat, fie că nu au acces la achiziţionarea unei mese. Astfel, această problemă rămâne o responsabilitate a statului şi a angajatorului pentru a le oferi o masă decentă pe parcursul unei zile de lucru', au arătat iniţiatorii în expunerea de motive a proiectului.

Conform acestora, 'crescând valoarea nominală a tichetelor de masă la nivelul corespunzător, valoare ce trebuie recuperată pentru ultimii 5 ani, statul are posibilitatea de a implementa o facilitate fiscală care asigură o mai bună colectare a taxelor şi impozitelor, diminuându-se astfel economia subterană'.

Creşterea valorii nominale se va reflecta în mod direct în puterea de cumpărare a angajaţilor şi, în consecinţă, în veniturile bugetului de stat deoarece este supus impozitării, estimează iniţiatorii.

Propunerea se află în consultare publică la Senat, care este prima Cameră sesizată.

Mai multe articole despre:
tichete de masă