MENIU

VESTE BUNĂ pentru toţi bucureştenii! RADET a început furnizarea agentului termic

RADET a început furnizarea agentului termic pentru încălzire către consumatorii urbani din Municipiul București. Prin efectuarea probelor la cald, în ultimele zile căldura s-a resimțit în sectoarele 2, 3, 4 și parțial în sectoarele 1, 5 și 6. După terminarea probelor, toți consumatorii racordați la sistemul de termoficare vor beneficia de căldură.

Din cauza inerției termice a sistemului de termoficare și a clădirilor, căldura va fi resimțită treptat în apartamente, urmând ca în cursul zilei de 11 octombrie 2016 să fie la parametri normali, a mai anunţat RADET.

Punctual, pot apărea deficiențe în furnizarea agentului termic pentru apă caldă și căldură, care însă vor fi soluționate cu celeritate.

Clienții RADET sunt rugați să deschidă vanele montate pe circuitul de încălzire din subsolul blocurilor, precum și robineții montați pe calorifere pentru a se realiza o încărcare și o aerisire corectă a instalației de încălzire.

Lipsa încălzirii la unele scări de bloc, poate fi cauzată de faptul că sunt asociații de proprietari care nu și-au deschis vanele de la subsol urmare a solicitărilor venite de la locatari.

Până în data de 10 octombrie, aproximativ 3.000 din totalul celor 10.500 de asociații de proprietari au solicitat amânarea furnizării agentului termic pentru încălzire.

În cazul lipsei căldurii, cetățenii sunt rugați să verifice cu prioritate lista cu datele asociațiilor de proprietari și a reprezentanților legali (președinte asociație, administrator) care au solicitat amânarea furnizării agentului termic, publicată pe site-ul RADET.

Decizia furnizării agentului termic pentru încălzire a fost luată cu respectarea prevederilor articolului 117 din H.G. 425/1994, potrivit cărora: "Începerea perioadei de încălzire pentru consumatorii de tip urban va avea loc după înregistrarea, timp de 3 zile consecutiv, între orele 18.00 — 6.00, a unor valori medii zilnice ale temperaturii aerului exterior de +10°C sau mai mici, iar oprirea încălzirii se face după 3 zile consecutive în care temperatura medie a aerului exterior depășește +10°C, între orele 18.00-6.00".